MICA UNIRE, sărbătorită SEPARAT la Focşani, din cauza neînţelegerilor dintre autorităţi

MICA UNIRE, sărbătorită SEPARAT la Focşani, din cauza neînţelegerilor dintre autorităţi

Ziua de 24 ianuarie este sărbătorită separat la Focşani, oraşul Micii Uniri, din cauza neînţelegerilor dintre autorităţi.

Astfel,Instituţia Prefectului îi cheamă pe oameni la sărbătoarea Unirii de vineri în Piaţa Unirii, de la ora 13.00, iarPrimăria Focşani îi invită pe oameni la sărbătoarea Unirii în Piaţeta Teatrului, de la ora 17.30.

La această situaţie s-a ajuns în urma unor neînţelegeri între reprezentanţii Prefecturii pe de-o parte şi cei al Consiliului Judeţean şi Primăriei pe de altă parte, potrivit news.ro.

Acestea au izbucnit după ce Prefectura le-a transmis Consiliului Judeţean Vrancea şi Primăriei Focşani o adresă prin care cerea detalii despre reprezentanţii desemnaţi să susţină discursurile şi întreba despre planurile pe care le are fiecare pentru 24 ianuarie din punct de vedere organizatoric. Adresa respectivă i-a supărat pe şefii celor două instituţii, care au dat publicităţii corespondenţa interinstituţională, dar şi un răspuns comun, în care şi-au exprimat indignarea de a fi desconsideraţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`