Declarația care pune o țară întreagă pe jar. Simona Halep recunoaște că o „doare” încheietura, după căzătura din primul set cu Brady de la Australian Open

Declarația care pune o țară întreagă pe jar. Simona Halep recunoaște că o „doare” încheietura, după căzătura din primul set cu Brady de la Australian Open
foto: Hepta.ro / news & archive - international

Simona Halep, locul #3 WTA, a mărturisit că o „doare puțin încheietura”, după meciul cu Jennifer Brady din primul tur de la Australian Open. În primul set, la scorul de 5-5, a treia tenismenă a lumii s-a dezechilibrat și a călcat rău, căzând pe mână, iar apoi a acuzat dureri.

„Cu siguranță a fost un meci greu. Am jucat anul trecut contra ei, iar meciul a ajuns în decisiv. M-am pregătit foarte bine. Sunt fericită că am câștigat și am ajuns în runda următoare. Mă simt foarte bine în Australia. Cred că în setul doi mi-am găsit ritmul. Am reușit s-o mișc mai mult pe teren și am servit mai bine.

În aduc aminte că și în 2018 m-am accidentat în primul tur. Sper să repet parcursu l de atunci (n.r. Simona a jucat finala atunci, pierdută contra lui Caroline Wozniacki). Mă doare puțin încheietura, dar nu mă gândesc la asta. Acum vreau să mă relaxez puțin și să mă recuperez pentru meciul următor.

Este un sentiment frumos să-l am din nou pe Cahill lângă mine. Am o echipă foarte bună, care mă sprijină în fiecare moment”, a declarat Simona Halep, potrivit gsp.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările