Ministrul Cătălin Predoiu, despre Secția specială: „Modul în care a fost construită este deficitar. Nu ar fi putut nici dacă ar fi vrut să combată corupţia”

Ministrul Cătălin Predoiu, despre Secția specială: „Modul în care a fost construită este deficitar. Nu ar fi putut nici dacă ar fi vrut să combată corupţia”
Foto: Inquam Photos / George Călin

Modul în care a fost construită Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție este „deficitar”, iar organismul nu poate să combată corupția din domeniu „nici dacă ar fi vrut”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu, luni dimineață, potrivit Agerpres.

„Modul în care a fost construită este deficitar, cu o competenţă adresată strict unei categorii profesionale şi nu fenomenului de corupţie ca atare. Apoi, modul în care a fost integrată, de fapt neintegrată în structura piramidală, ierarhică a Ministerului Public, modalitatea în care practic procurorul-şef al acestei Secţii pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie emite acte procesuale fără să poată fi cenzurat de către procurorul general, modul în care a funcţionat această secţie de un an şi mai bine, fără rezultate deosebite, ba chiar cu măsuri procesuale care au pus în cauză voinţa de a combate corupţia – mă gândesc la acele apeluri retrase în cauze de mare corupţie neexplicate, nejustificate, lipsa unor anchete care să demonstreze că are capacitatea această secţie chiar să combată fenomenul de corupţie, acolo unde este, în Justiţie”, a explicat Predoiu, la sediul Ministerului Justiţiei.

El consideră că, cu o singură unitate în București, Secția specială nu ar fi putut, „chiar dacă ar fi vrut”, să combată corupţia.

„În mod obiectiv, o astfel de secţie doar cu procurori grupaţi în Bucureşti, la centru, fără să aibă dezmembrăminte teritoriale nu ar fi putut nici dacă ar fi vrut să combată corupţia sau o abordeze într-un mod structurat şi eficient, pentru că nu poţi să faci din Bucureşti supravegherea fenomenelor de corupţie şi combaterea lor în toată ţara”, a mai spus Predoiu.

Potrivit lui Predoiu, de la început, acest proiect a fost „compromis” din punct de vedere legislativ şi chiar operaţional.

„Şi dacă s-ar fi făcut aceste dezmembrăminte, unităţi teritoriale, la ce-am fi ajuns? La un fel de DNA paralel? Şi aşa este complicată arhitectura Ministerului Public şi nu totdeauna armonizată. S-a văzut că a fost, de fapt, un demers neprofesionist, nesuficient fundamentat, chiar dacă a plecat de la o idee care merită discutată: cum putem evita abuzurile asupra magistraţilor. Dar şi această idee trebuie să aibă în prealabil o altă cercetare în sens criminologic, în sens procedural. Unde au fost acele abuzuri? Cine le-a săvârşit? Cine a fost şantajat? Cum a fost şantajat, dacă a fost şantajat? Câte cazuri sunt? A fost fenomen de structură, de sistem? Au fost cazuri izolate? La toate aceste lucruri se putea da răspuns până acum şi Justiţia putea să dea un răspuns”, a completat el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)