Guvernul Orban va continua să realizeze prioritățile din programul de guvernare și, dacă PSD se încăpățânează și blochează demersurile PNL, puterea va forța declanșarea alegerilor anticipate, a afirmat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, miercuri seară, în direct pe B1 TV.
„Câteva dintre prioritățile programului de guvernare au fost deja realizate prin formula angajării răspunderii Guvernului. Vorbim despre abrogarea prevederilor toxice din OUG 114, care au pus economia pe butuci, despre Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Am asigurat banii pentru plata salariilor pentru sectorul bugetar, pentru profesori, inclusiv majorările salariale prevăzute pentru acest an, pentru legea pensiilor, deci am creat cadrul pentru desfășurarea în condiții bune a execuției bugetare pentru anul 2020”, a afirmat Ionel Dancă, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.
Cu toate acestea, spune Dancă, „sunt alte priorități pe care PSD se încăpățânează să le blocheze la nivel parlamentar în îndeplinirea acestor obiective: alegerea primarilor în două tururi, eliminarea pensiilor speciale, desființarea Secției speciale pentru magistrați și lista continuă”.
„În momentul de față, atât timp cât PSD se încăpățânează să ne blocheze în acțiunea noastră de a repara ceea ce au stricat ei trei ani de zile suntem forțați să mergem pe o strategie agresivă, în forță, împotriva lor, pentru a-i scoate din Parlament. Obiectivul nostru este să scoatem PSD din Parlament și, prin formula angajării răspunderii, pe cale parlamentară a unor proiecte de lege pe care PSD nu și le dorește, îi vom pune, practic, la încercare. Dacă sunt în stare să facă față demersului nostru și noi reușim să ne angajăm răspunderea și să trecem proiectele respective de lege, cu atât mai bine pentru țară. Dacă se încăpățânează și depun moțiune de cenzură pentru a ne bloca acțiunea noastră guvernamentală, atunci să fie război, la anticipate, și să vadă românii că România, în acest moment, are nevoie de un Parlament nou, care să susțină niște acțiuni guvernamentale de amploare, pentru a repara ceea ce a stricat PSD”, a adăugat Ionel Dancă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.