Încep interviurile pentru desemnarea Procurorului general. Cine sunt candidații şi cum se vor desfăşura interviurile

Încep interviurile pentru desemnarea Procurorului general. Cine sunt candidații şi cum se vor desfăşura interviurile
Sursă foto: Știri Botoșani

Marţi încep interviurile pentru desemnarea şefului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), funcţie la care candidează opt persoane, relatează News.ro.

Interviurile încep la ora 9:00 se vor desăşoară pe durata a două zile.

Ce candidaţi sunt înscrişi pentru funcţia de procuror general

  • Ionel Corbu
  • Florin-Daniel Căşuneanu
  • Gabriela Scutea
  • Laura Oprean
  • Pompiliu-Marian Drilea-Marga
  • Daniel Horodniceanu
  • Sorin Săndel Vasilache
  • Răzvan Horaţiu Radu

Cum sunt programate interviurile şi cum se vor desfăşura

Marţi vor fi intervievaţi Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea şi Laura Oprean. Miercuri vor avea loc interviurile cu ceilalţi patru candidaţi.

Intervalul de timp alocat fiecărui candidat în vederea susţinerii interviului se compune astfel:

  • 30 de minute pentru susţinerea proiectului
  • 60 de minute pentru întrebări şi răspunsuri

Interviurile pentru desemnarea şefului Parchetului de pe lângă ICCJ vor fi urmate de cele pentru conducerile DNA şi DIICOT, care vor avea loc pe joi, 16 ianuarie.

Pentru şefia DIICOT candidează Daniel Horodniceanu şi Giorgiana Hosu, actuala şefă.

Iar pentru funcţia de procuror şef al DIICOT au fost admişi pentru interviu Teodor Nită, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu.

„Este o procedură transparentă, facem mai mult decât ne cere legea, dar am optat pentru această manieră de a desfășura interviurile pentru a da încredere că încercăm să evaluăm toate fațetele profesionalismului, echilibrului, capacității de a conduce sisteme publice ale candidaților, cooptând în comisia de interviu mai specialiști care să vină cu întrebări din diverse unghiuri de abordare în funcție de profesiile lor, în funcție de specializările lor, astfel încât să am o imagine cât mai completă asupra calităților pe care le au candidații înainte de a lua decizia eventuală de propunere. (…) Eu aș vrea să-i felicit pe toți cei care și-au asumat această responsabilitate de a candida, este un semn pozitiv, este un semnal de interes față de profesia lor. Important este adecvarea la funcţie. Dincolo de stăpânirea tehnicilor profesionale, forţa, echilibrul, viziunea de ansamblu, toate trebuie luate în considerare”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră