Ludovic Orban, despre creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani: ”Este vorba de o chestiune opțională”

Ludovic Orban, despre creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani: ”Este vorba de o chestiune opțională”

Prim-ministrul Ludovic Orban a vorbit, vineri, despre anunțul vicepremierului Raluca Turcan referitor la posibila creștere a vârstei de pensionare până la 70 de ani, că este vorba despre o chestiune opțională.

„Subiectul ăsta s-a născut din decizia Guvernului de a nu mai permite cumularea pensiei cu salariul în instituții publice. Sigur că există un punct de vedere destul de clar al nostru că ar fi bine să se dea posibilitatea în anumite domenii, educație, cultură, sănătate, unde oamenii au capacitatea efectivă de a exercita profesiile și la o vârstă mai mare decât vârsta de pensionare, să se dea posibilitatea ca să își continue activitatea o bună perioadă de timp, cinci-șapte ani de zile, fără să mai fie nevoie de decizia unui conducător de instituție, director de școală. Să fie opțiunea oamenilor”, a declarat Ludovic Orban, după discuțiile purtate cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

„E un punct de vedere, nu am stabilit momentul în care vom emite o reglementare în acest sens. Este vorba de o chestiune opțională, nu de o creștere a vârstei de pensionare. Dacă omul dorește să își continue activitatea profesională încă o perioadă de timp să poate să facă lucrul acesta”, a mai precizat Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`