Blaga a anunțat în mod oficial, joi, că și-a depus candidatura pentru șefia Partidului Democrat Liberal, într-o conferință de presă.
Scopul lui Blaga, dacă va fi votat în această funcție, este de a reorganiza PDL ca principalul partid de opoziție, de a îl readuce la statutul de partid puternic și solidar.
„Mă prezint în fața partidului cu moțiunea >. Este un program politc care se adresează atât membrilor de partid, militanților noștri, celor care își vor exprima votul în data de 30 iunie la Convenția Extraordinară, membrilor simpli care nu vor vota, dar și tuturor susținătorilor Partidului Democrat Liberal. În mod natural, proiectul nostru politic se adresează tuturor românilor care își doresc să trăiască într-o societate dreaptă, într-o Românie drepată, într-o Românie europeană. Prin această moțiune dorim să relansăm Partidul Democrat Liberal ca principal catalizator al tuturor forțelor politice românești care împărtășesc valorile de centru-dreapta și dreapta,” a spus Blaga.
Candidatul la președinția PDL a adăugat și că singurul adversar politic al PDL este USL-ul, despre care Blaga consideră că dorește să acapareze statul. El mai crede că PDL este singurul capabil să reprezinte dreapta politcă română.
Blaga a mai ținut să mulțumească lui Emil Boc și fostei conduceri a partidului pentru efortul depus într-o perioadă dificilă. Acesta a spus că proiectul său și al echipei sale se adresează tuturor celor care doresc să trăiască într-o Românie dreaptă. L-ar dori în funcţia de secretar general al partidului pe Gheorghe Flutur, iar pe Monica Macovei şi Cristian Preda i-ar vrea în conducerea partidului, a mai precizat el.
Până în acest moment, Vasile Blaga este singurul candidat la șefia PDL. Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu şi Theodor Paleologu au precizat, joi, într-o declaraţie remisă agenţiei Mediafax, că au decis să nu depună o moţiune pentru şefia PDL, arătând că nu este momentul creării unor tensiuni interne înaintea alegerilor parlamentare.
Moțiunea lui Vasile Blaga are 150 de susținători, cu peste 100 mai mult decât avea nevoie pentru a candida la funcția de președinte al PDL.