Premieră postdecembristă: Ziua porților deschise la fostul Comitet Central. Românii vor putea vizita, duminică, clădirea în care dictatorul Ceaușescu avea să-și susțină ultimul discurs public

Premieră postdecembristă: Ziua porților deschise la fostul Comitet Central. Românii vor putea vizita, duminică, clădirea în care dictatorul Ceaușescu avea să-și susțină ultimul discurs public

Ministerul Afacerilor Interne își deschide porțile în premieră, duminică, începând cu ora 12:08, în condițiile în care clădirea adăpostea activitatea fostului Comitet Central în timpurile regimului Ceaușescu.

De altfel, imobilul din Piața Revoluției are o încărcătură aparte, pentru că este locul în care dictatorul comunist și-a susținut ultimul său discurs public, înainte să fugă alături de soția sa, Elena, și să fie prins, judecat și condamnat la moarte.

„Vă invităm să reconstituim Drumul spre democraţie şi libertate din 22 Decembrie 1989. Vă aşteptăm la ora 12:08 să păstrăm împreună un moment de reculegere în Piaţa Revoluţiei”, a transmis, duminică, Ministerul Afacerilor Interne, potrivit news.ro.

La 12:09, oră la care Elena şi Nicolae Ceauşescu au decolat cu elicopterul de pe acoperişul Ministerului Afacerilor Interne, se vor deschide porţile pentru a vizita clădirea unde a funcţionat Comitetul Central al Partidului Comunist Român până în data de 22 Decembrie 1989 şi locul de unde a condus România Nicolae Ceauşescu.

Publicul va avea acces în spaţii care nu au fost niciodată deschise publicului, cum sunt şi arestul fostei Securităţi, aflat în subsolul CC, sau balconul de la etajul 1, de unde dictatorul Nicolae Ceauşescu s-a adresat pentru ultima dată românilor.

În interiorul MAI vor fi prezentate şi două expoziţii cu documente şi fotografii de referinţă: ”Expoziţie documentară dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989”, organizată sub egida Arhivelor Naţionale, şi ”Revoluţia din Decembrie 1989 – 30 de ani” cu imagini din arhiva Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres.

Fiind obiectiv militar, vizitatorii trebuie să prezinte la intrare un document de identitate, iar copiii sub 14 ani trebuie să fie însoţiţi de un adult.

Intrarea se poate face până la ora 16.00, iar ieşirea până la ora 17.30.

De la ora 18.00, împreună cu Guvernul României, Asociaţia Geeks For Democracy şi Asociaţia 21 Decembrie se va organiza un eveniment de lumină şi culoare în faţa sediului fostului CC, unde vor fi proiectate imagini inedite din perioada 1945-1989, precum şi imagini din zilele Revoluţiei din Decembrie 1989.

Totodată, se va face apelul solemn prin rostirea numelor Eroilor martiri căzuţi în Decembrie 1989.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:46 - Un șofer din Timiș a fost prins de polițiști cu o viteză de 156 km/h. Ce amendă a primit
23:01 - MAI: 47 de incidente sau fapte interzise, după încheierea campaniei electorale pentru parlamentare
22:17 - Gabriel Oprea, mesaj de Ziua Națională: “DUMNEZEU, PATRIE, FAMILIE, ONOARE reprezintă sistemul de valori al militarilor și polițiștilor activi, în rezervă și retragere”
22:04 - Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA: „Nicio decizie luată în această perioadă crucială nu ar trebui să limiteze dreptul românilor de a vota liber sau să pună în pericol credibilitatea procesului electoral”
21:41 - Un șofer român de TIR a primit aproape un milion de euro amendă vamală, în Franța
20:31 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 1 – 7 decembrie: „Foarte puternică paradigma zilelor următoare, momente de mare forță în care trebuie să hotărâm lucruri importante legate de propriul destin” (VIDEO)
18:45 - Klaus Iohannis, la final de mandat: „Dragi români, va cer iertare! Știu că am făcut greșeli” / “Știu că în urma evenimentelor din ultimele zile simțiți că vă pierdeți încrederea în instituțiile statului” (VIDEO)
18:21 - O pagină de TikTok cu simbolul SRI răspândește fake-news alarmist și pro-Călin Georgescu: ”Candidatul aflat pe primul loc a fost eliminat”
18:05 - Protestele din Georgia escaladează, manifestanții s-au ciocnit cu poliția după suspendarea negocierilor cu UE
17:41 - Șeful AEP: „Până acum nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”