Concertul la 30 de ani de la Revoluție, organizat de Institutul condus de Iliescu și Voican Voiculescu a fost anulat. Asta după ce evenimentul a fost criticat dur de mai multe grupuri civice, dar şi de artiştii care au fost chemaţi să cânte. Printre aceştia se numără trupa Vunk, dar şi cântăreaţa Andra. Chiar dacă evenimentul nu va mai avea loc…banii au fost deja chetuiţi. Emil Cuteanu de la Institutul Revoluției Române i-a criticat la rândul său pe cei care au contestat evenimentul, relatează B1 TV.
După valul de critici Institutul Revoluției Române a anunţat că va anula concertul de mâine denumit „30 de ani de Libertate”. Fundaţia condusă de Ion Iliescu, președinte și Gelu Voican-Voiculescu a fost criticată dur de artişti,dar şi de organizaţii civice. Grupurile civice atrag atenția că acesta reprezintă o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora, având în vedere că evenimentul este programat să aibă loc în Piața George Enescu, „într-un spațiu alăturat Pieței Revoluției, acolo unde acum 30 de ani s-a murit pentru libertate”.
„Ziua de 22 decembrie este ziua victoriei Revoluției. Practic, deci cei care se opun sărbătoririi victoriei înseamnă că au fost înainte de 1989 în partea cealaltă. Cum să spui că ziua de 22 este ziua de comemorare? Ziua de 21 este zi de comemorare. Ca dovadă că din 1990 până acum se comemorează eroii la Cimitirul Eroilor, la Popești Leordeni. Pe 22 nu e nicio slujbă la cimitirul Eroilor.
(…) Eu vroiam să-i aduc pe toți artiștii români dacă puteam. Pentru mine, ca revoluționar, ziua de 22 este o zi a bucuriei, a victoriei împotriva comunismului. Ceilalți care se dau de ceasul morții cred că sunt urmașii celor împotriva cărora noi am ieșit pe 22. Și colegii mei care au murit în 22 au murit fericiți că am învins comunismul. N-ai cum să spui că ziua de 22 este o zi a comemorării. Da, este o zi a comemorării comunismului, dar nu are cum să fie o zi a comemărării eroilor, pentru că nu apare nicăieri chestia asta”, a spus Emil Cuteanu, de Institutul Revoluției Române, care organiza concertul din 22 decembrie.
Vâlva creată a dus la anularea concertului. Anunțul a fost făcut de soția Petre Roman, invitată și ea la petrecere.
Una dintre trupele invitate a anuntat deja ca se retrage de la eveniment dupa ce a aflat cine se afla in spatele acestei organizatii. Membrii formatiei Vunk au anuntat ca nu mai doresc sa participe la acest concert.
Duminică, 22 dec, VUNK ar fi trebuit să cânte în Piața George Enescu la evenimentul „30 de ani de libertate”, concert pe care îl consideram un omagiu adus victimelor Revoluției din ’89. În urma detaliilor despre eveniment care au ajuns la noi în ultimele ore am constat că scopul acestuia e mai puțin clar decât credeam noi. Anunțăm pe această cale retragerea VUNK de la evenimentul organizat de Institutul Revoluției Române, arată un comunicat al trupei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.