Guvernul nu își va asuma răspunderea pe alegerilor primarilor în 2 tururi. Ludovic Orban: PNL susține dar cu dezbatere și vot în Parlament

Guvernul nu își va asuma răspunderea pe alegerilor primarilor în 2 tururi. Ludovic Orban: PNL susține dar cu dezbatere și vot în Parlament

Premierul Ludovic Orban a arătat vineri că partidul său va susține modificarea legii alegerilor locale astfel încât primarii să fie aleși, doar că această modificare să se facă prin votare inițiative legislative deja aflate în Parlament și nu printr-o decizie a guvernului.

„PNL susţine alegerea primarilor în două tururi (…) Suntem iniţiatorii unui proiect de lege care urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, dar PSD împiedică intrarea în Camera Deputaţilor, în şedinţa de plen, pentru că îi este frică că poate să treacă acest proiect. A apelat la o găselniţă procedurală, în care a făcut respiraţie artificială la o comisie de cod electoral care fusese aproape îngropată, numai ca să tergiverseze intrarea în plenul Camerei Deputaţilor”, a afirmat Orban într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Liderul PNL a susţinut că o astfel de iniţiativă ar avea 173 de deputaţi susţinători, conform unor calcule pe care le-a făcut.

„Trebuie doar să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor şi în mod clar să fim noi mobilizaţi, să nu avem absenţe, ca să putem să votăm acest proiect de lege”, a adăugat liderul PNL.

Cât privește o posibilă ordonanță de urgență pe acest subiect, premierul a subliniat că nu vrea să facă ce a criticat pe vremea lui Victor Ponta.

„Eu nu pot să fac ceea ce am criticat atunci când premierul Ponta, candidat la Preşedinţie al PSD, a modificat legea alegerilor prezidenţiale în 2014 ca să îşi creeze avantaje personale. Ordonanţa de urgenţă nu este un instrument, din punctul meu de vedere constituţional, prin care să poţi să modifici legea alegerilor şi, în general, legile electorale”, a concluzionat Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:43 - Încurajarea primită de la fiica lor de către doi români decedați în inundațiile din Spania. 9 conaționali au murit în Valencia
08:18 - O mașină a fost lovită de tren în Iași. Șoferul a vrut să ajungă mai repede acasă, dar a murit
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor