Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, joi, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că proiectul referitor la abrogarea pensiilor speciale este neconstituțional. Din punctul său de vedere, acesta ar trebui să fie lăsat în așteptare la comisia de specialitate, unde a fost reîntors, și să se aștepte proiectul de recalculare a pensiilor pe baza contributivității.
”Din punctul meu de vedere, acest proiect care a ieșit din comisiile de specialitate din Parlament și care s-a reîntors la comisii este unul la mișto. Este neconstituțional de departe, nu rezolvă problema și nu elimină inechitatea din sistemul de pensii românesc. PNL a militat constant pentru eliminarea pensiilor speciale. În același timp, în paralel cu eliminarea pensiilor speciale trebuie să urmărești susținerea pensiilor pe bază de contributivitate. Din perspectiva noastră, dacă cineva voia cu adevărat, cu cap, să rezolve această problemă în Parlamentul României, în momentul de față, lucrurile ar fi trebuit abordate în felul următor: să vii cu o lege care să-ți asigure contributivitatea în sistemul de pensii și eliminarea tuturor inechităților. În paralel, elimini pensiile speciale, care sunt supradimensionate în raport cu contributivitate și în felul acesta faci sistemul de pensii românesc într-adevăr sustenabil și echitabil pentru toată lumea.
Eliminând toate aceste pensii fără să te gândești la principiul contributivității și să-l pui în balanță nu faci decât să pui această lege în sfera neconstituționalității și oricine va ataca această lege la CCR, ea va fi neconstituțională. Ce înseamnă asta? Înseamnă că rămâi cu legea în vigoare și cu actualul sistem de pensii speciale.
Singura soluție este ca ceea ce se întâmplă în momentul de față în Parlament să fie stopat, așa cum am și solicitat, Guvernul să vină cu acest proiect de recalculare a pensiilor pe bază de contributivitate, în momentul în care institui echitatea pe bază de contributivitate să poți, într-adevăr, să pui degetul pe pensiile speciale.
La militari, suntem într-un sistem NATO și acolo nu poți să comentezi, chiar dacă există nuanțe de nedreptăți pe care le resimt unii”, a explicat Raluca Turcan.
Întrebată de ce i-au salvat cei de la PSD pe polițiști păstrându-le pensiile speciale, Raluca Turcan a răspuns: ”Pentru că pur și simplu au vrut să-și bată joc de această lege”.
”Dacă ajunge la plen această lege, vom evalua votul. La cât populsm există în țara aceasta și câți demagogi de serviciu există în rondurile PSD, e foarte posibil să-l votăm. Însă poiectul, în sine este neconstituțional, din punctul meu de vedere”, a mai spus Raluca Turcan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.