Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, marți, că se retrage din Guvernul Ponta, după ce Instanța Supremă a constat că este în stare de incompatibilitate.
Acesta a adăugat că prin respingerea apelului său de către Instanța Supremă, se menține decizia dată de Curtea de Apel, conform căreia nu este vinovat de incompatibilitate și culpa este a Senatului.
Mircea Diaconu a mai spus că nu există niciun document din partea Agenției Naționale de Integritate care să-i interzică, timp de trei ani, deținerea unei funcții publice. Actorul a decis să se retragă din Guvern, pentru a nu leza imaginea acestuia.
„Eu mă retrag din Guvern, nu sunt dat afară de nimeni. În discuție se pune mandatul de senator, nu de ministru. Nu există nicio hârtie din partea ANI care-mi interzice ocuparea unei funcții publice timp de trei ani. Dacă Curtea Supremă mi-a respins apelul, ne întoarcem la singura hotărâre valabilă, a Curții de Apel„, a spus Diaconu.
Acesta a mai citit decizia dată de Curtea de Apel, conform căreia Senatul se face răspunzător de posibila existență a unei stări de incompatibilitate.
„Petentul a acumulat cele două funcții cu permisiunea Senatului. Curtea consideră că petentul nu este responsabil civil, disciplinar sau contravențional pentru situația creată. Culpa ar aparține Senatului, care a determinat petentul să accepte cumului de funcții„, a încheiat Mircea Diaconu.
Vezi AICI pe cine propune PNL în locul lui Mircea Diaconu.
Instanța Supremă l-a declarat, luni, pe Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, în incompatibilitate de funcții în urma dosarului deschis de ANI.
Se menține astfel decizia de anul trecut a Curții de Apel București potrivit cărei Diaconu s-a aflat în incompatibilitate de funcții în perioada 2008-2011, când a deținut concomitent funcțiile de senator și de director al Teatrului Nottara.