Curtea Supremă a admis solicitarea DNA privind cercetarea lui Radu Mazăre în Madagascar, într-un dosar de abuz în serviciu

Curtea Supremă a admis solicitarea DNA privind cercetarea lui Radu Mazăre în Madagascar, într-un dosar de abuz în serviciu
Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, solicitarea DNA ca Radu Mazăre să fie cercetat într-un dosar de abuz în serviciu în Madagascar, Ministerul Justiţiei urmând a face solicitările legale necesare, transmite news.ro.

Magistraţii ÎCCJ a admis, vineri, o solicitare formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în legătură cu Radu Mazăre.

„Sesizează Ministerul Justiţiei din România în vederea formulării solicitării către autorităţile din Republica Madagascar, referitoare la obţinerea consimţământului în vederea efectuării urmăririi penale şi a eventualei judecăţi a suspectului Mazăre Radu Ştefan în cauza ce formează obiectul dosarului nr.204/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin.1 Cod Penal. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2019”, a transmis, vineri seară, ICCJ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:02 - SUA se confruntă cu cel mai mare atac cibernetic din istorie. Pe cine consideră americanii vinovați
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse