Autorităţile din Harghita au decis că 80 de mistreţi vor fi împuşcaţi, în următoarele două luni, pe fondul de vânătoare unde există o suspiciune de pestă porcină africană.
În acest mod se încearcă stoparea transmiterii virusului pe alte fonduri de vânătoare și în gospodării. Autoritățile au intrat în alertă după ce virusul a fost confirmat la un mistreţ găsit mort în zona comunei Mărtiniş, satul Ghipeş.
GABRIELA CRISTEA RUPE TĂCEREA DESPRE NOUA SARCINĂ! ”AM SIMȚIT NEVOIA SĂ FAC PUBLIC ACEST MESAJ…”
Mistreţul a fost găsit mort în apropierea satului de un localnic, care a anunţat autorităţile, scrie Agerpres.
Prezenţa virusului a fost confirmată la un laborator din Suceava, iar vineri dimineaţă a fost trimisă o probă la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală de la Bucureşti, pentru confirmarea oficială.
Vineri, la notificarea DSVSA Harghita, a avut loc, sub coordonarea subprefectului Petres Sandor, şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Harghita, în cadrul căreia a fost aprobat un plan de măsuri pentru combaterea şi eradicarea bolii, cum ar fi vânarea integrală a mistreţilor din fondul de vânătoare respectiv şi reducerea efectivelor de mistreţi din fondurile învecinate, izolarea animalelor domestice pentru a nu veni în contact cu virusul, dezinfecţii profilactice în localităţi sau intensificarea controalelor transporturilor de animale.