Întrebat marți despre „protestul papioanelor” de luni din fața sediului Institutului Cultural Român, premierul Victor Ponta a declarat că apreciază faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a reintrat în politică, arătând că participarea sa la manifestație este o atitudine normală.
„Am apreciat că MRU că a reintrat în politică. Cred că poate fi un bun lider al opozitiei si să putem avea relatii poliiice foarte bune. Dacă eram în opoziție, cred că mergeam și eu ca el să mă leg de ceva împotriva puterii. Nu-i nimic de conamndat aici”, a declarat Ponta.
Premierul a reiterat faptul că prin trecerea ICR sub autoritatea Senatului se va asigura o transparență mai bună.
„Nu cred că există un loc mai transparent în care să fie reprezentată toată lumea, decât Parlamentul. Nu cred că președintele respectă standardele de tranparență când e vorba de 10 milioane de euro. Dacă are nevoie de bani mai mulți la Administrație Prezidențială, să-i ceară și o să vedem dacă avem la buget să-i dăm.În Senat, începând cu domnul Blaga, sunt toți reprezentanții care vor asiugura transparejnță. Nu a vorbit nimeni de schimbarea lui Patapievici. Faptul că el spune că răspunde numai în fața președintelui, și nu în fața Parlamentului e o atitudine anormală”, a mai spus Ponta.
Vezi AICI imagini din timpul protestelor.