Eveniment - 13 nov, 21:17
Un grav accident de circulație s-a produs marți dimineață la intrarea în comuna Jilavele, jud. Ialomița.
Un microbuz care circula pe ruta Ploiești-Urziceni, și care transporta 14 persoane, a derapat, din motive încă necunoscute, a precizat pentru B1 TV Iuliana Fecioru, purtător de cuvânt IPJ Ialomița.
Cinci persoane au fost rănite ușor însă douăsprezece pasageri au fost transportați la spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale.
Între răniți se află și trei copii însă starea lor nu este gravă, a mai precizat Fecioru.