Deputații au adoptat pe articole legea care prevede că hotărârile Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la CC

Deputații au adoptat pe articole legea care prevede că hotărârile Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la CC
Foto: ziare.com

Legea care prevede că hotărârile Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la Curtea Constituțională a fost, luni, adoptată pe articole în Camera Deputaților, urmând să fie supusă la vot marți.

Astfel, președintele Traian Băsescu ar putea fi suspendat mai ușor, ținând cont și de modificarea Legii referendumului, care va fi discutată, joi, în Senat.

În momentul de față Legea referendumului prevede că suspendarea președintelui se poate face prin obținerea a jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot. Dacă modificarea va fi adoptată, șeful statului va putea fi suspendat cu jumătate plus unul din voturile valabil exprimate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`