EXCLUSIV // Un lider sindical susține că a fost amenințat cu moartea, după ce a depus plângeri la DNA împotriva unor persoane influente din învățământ: „Este criminalitate organizată din cea mai serioasă”. Ce spun autoritățile

EXCLUSIV // Un lider sindical susține că a fost amenințat cu moartea, după ce a depus plângeri la DNA împotriva unor persoane influente din învățământ: „Este criminalitate organizată din cea mai serioasă”. Ce spun autoritățile
Foto: Epoch Times

EXCLUSIV //George Epurescu, vicepreședintele Federației Sindicale Hermes, susține că este victima unor amenințări cu moartea venitedin partea crimei organizate de peste granițe, astfel că a depus plângere la mai multe instituții abilitate.

Motivul, spune liderul sindical, constă în nenumăratele plângeri depuse la DNA împotriva unor rectori sau a altor persoane influente din sistemul de învățământ superior, dar și împotriva unor persoane de la Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei INFLPR – București – Magurele unde este angajat în prezent.

George Epurescu este cunoscut pentru eforturile de a mobiliza protestatarii din Piața Victoriei la momentul 2017. Într-o intervenție pentru B1.RO, el a explicat cum se simte în aceste momente.

George Epurescu susține că e vorba despre „criminalitate organizată din cea mai serioasă”

„Nu avem certitudini aici, ceea ce știm este că o sursă foarte credibilă ne-a atenționat că în anumite zone de structuri de criminalitate organizată cunoscută s-a vehiculat contractarea unui asasin plătit pentru lichidarea mea. Domeniul asta al învățământului superior și cercetării științifice este destul de puțin abordat de presă.

Este cazul Emiliei Șercan care și ea a dezvăluit foarte multe cazuri de plagiat până când șefii Academiei de Poliție au pus la cale amenințarea și nu știm dacă urmau să o ducă până la capăt. Am lăsat o listă cu suspecți la poliție cu astfel de presupuneri. Aici sunt implicați și mai mari lideri sindicali. Avem foarte multe procese câștigate mai multe plângeri penale câștigate unde s-a dat începerea urmăririi penale IN REM.

Este criminalitate organizată din cea mai serioasă, prețul nu a fost comunicat, că nu era problemă de preț, așa se formula, «Prețul nu este o problemă». Mâine o să am din nou întâlnire cu poliția. Nici Parchetul de pe lângă Sectorul 5, nu a vrut să mi-o primească procurorul, la DIICOT nu a vrut să mă primească nimeni și am ajuns la Secția 18. La început poliția a dispus niște măsuri de siguranță”, a declarat, pentru B1.RO, George Epurescu.

Care a fost poziția autorităților contactate de B1.RO pe acest subiect

Ministerul Afacerilor Interne a transmis reporterului B1.RO că Poliția este cea care se ocupă de acest caz. La rândul ei, Poliția a confirmat înregistrarea plângerii.

„Plângerea a fost înregistrată la nivelul Secției de Poliției 5 sub supravegherea Parchetului Sector 5 dar mai multe detalii nu pot să dau. Orice alte date nu se mai pot comunica până la finalizarea anchetei”, a declarat Diana Sarca , purtător de cuvânt la Poliția Capitalei.

Contactați de B1.RO pentru o poziție pe această temă, reprezentanții DIICOT nu au comentat subiectul.

Emilia Șercan, victimă a unor amenințări similare și ea, a publicat un mesaj de susținere pentru George Epurescu, pe care-l cunoaște personal

Emilia Șercan a intervenit și ea pe această temă, în condițiile în care, nu cu mult timp în urmă, a fost victima unor amenințări similare. Jurnalista de investigații susține că „amenințarea unei persoane pentru că încearcă să curețe zona academică și de cercetare arată cât de profundă este corupția din mediul care ar trebui să fie reper de moralitate și integritate în orice societate”.

„Pe George Epurescu l-am cunoscut la Tribunalul București în urmă cu mai bine de un an, acolo unde eu mă luptam în instanță pentru dreptul meu de a primi informații publice, iar el apăra interesele sindicatului al cărui vicepreședinte este.

Detaliile pe care le-am aflat acum despre încercarea unor oameni din zona academică de a tocmi mafioți sicilieni pentru a-l asasina este de o gravitate imensă. Sunt alături de domnia sa și sper ca autoritățile statului să reacționeze cu aceeași rapiditate cu care au făcut-o în cazul meu”, a scris Emilia Șercan, pe pagina sa de Facebook.

Federația Sindicală Hermes, mesaj de susținere pentru vicepreședintele său, în care amintește de cazul Virgil Săhleanu

Așadar, George Epurescu este vicepreședintele Federației Sindicale Hermes, care a publicat un comunicat de presă, prin care a cerut ajutorul instituțiilor abilitate pentru a le proteja colegul, amintind de alte cazuri celebre în care jurnaliști sau lideri sindicali au fost amenințati sau chiar asasinați.

Virgil Săhleanu, liderul Sindicatului Liber Tepro, era ucis în 7 septembrie 2000, după ce a contestat în justiție privatizarea Uzinei Metalurgice Iași.

„ÎN ATENȚIA PARCHETULUI GENERAL

MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

MINISTERULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

SINDICALIȘTII SUNT DIN NOU ȚINTA ATACURILOR DE TIP MAFIOT!

Viața și integritatea fizică a d-lui George Epurescu, vicepreședinte al Federației Sindicale Hermes, sunt în pericol după ce persoane necunoscute au făcut demersuri în rândul unor organizații de criminalitate organizată din străinătate pentru lichidarea acestuia.

George Epurescu a depus acum două zile o sesizare la secția 18 Poliție, unde se află în acest moment în desfășurare o anchetă, în baza probelor depuse.

Informația poate fi privită cu reticență însă, sursa este una foarte credibilă. În seara zilei de 5 decembrie Federația Sindicală Hermes a fost informată asupra unei intenții criminale îndreptate împotriva vicepreședintelui.

Avertismentul arată că amenințarea este reală și concretă; termenul punerii ei în aplicare este 31 decembrie 2019. Pentru noi informația că se pune la cale eliminarea unui lider de sindicat foarte incomod reprezintă un motiv de alarmare de maxima gravitate.

George Epurescu deranjează pentru că a fost liderul cel mai expus, atât ca lider de sindicat, cât și ca lider al federației Hermes, prin interpelările permanente către autorități pe probleme de interes public ce îmbracă forme penale, prin sesizarea parchetelor pentru cazuri de angajări fictive ale unor persoane importante, publice, deturnări de fonduri naționale și europene, dar și cu privire la abuzurile asupra liderilor de sindicat, a transformării unor institute naționale de cercetare în feude ale unor grupuri de interese ilegitime, protejate administrativ și politic, cu rezultate pozitive în instanță.

Interpelările din noiembrie 2019 din Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării au creat un adevărat cutremur la nivelul unor universități administrate de grupuri de interese ilegitime ce se comportă autoritar, discreționar sub protecție politică locală dar și a Ministerului și a unor sindicaliști influenți din învățământul superior.

Această aducere pe agenda centrală a problemelor grave din anumite universități coroborată cu reacția de tip mafiot interceptată arată că dimensiunea fraudelor la nivelul învățământului superior și a cercetării științifice nu este încă percepută la adevărata sa amploare.

Federația Sindicală Hermes a luat ființă ca rezultat al dorinței comune a Sindicatelor fondatoare de a depăși criza morală în care se află mișcarea sindicală din România, a inexistenței structurilor sindicale democratice la nivelul sectorului de activitate învățământ superior – cercetare științifică. Prin activitatea noastră în ultimii trei ani am deranjat grupuri de interese ilegitime ce au confiscat ministere, universități și institute naționale de cercetare-dezvoltare.

Sindicaliștii au fost totdeauna ținta atacurilor verbale sau fizice: asistăm astăzi, cu furie, la apogeul acestor atacuri, urmare a unei activități constante și curate a acestei federații lipsită de orice fel de partizanat. Amenințări verbale sau scrise voalat am mai primit însă niciodată nu s-a pus în balanță viața unui sindicalist, a unui lider sindical.

Demascarea fraudelor academice grave a adus recent în prim plan cazul jurnalistei Emilia Șercan, amenințată cu moartea de fosta conducere a Academiei de Poliție.

Solicităm autorităților competente, în speță Ministerul de Interne și Parchetul Genral, să trateze cu prioritate acest caz, iar cercetările să se desfășoare cât mai rapid.

Solicităm presei și opiniei publice să nu permită tergiversarea și mușamalizarea acestei plângeri și pentru asigurarea unei protecții adecvate colegului nostru George Epurescu.

Solicităm autorităților să contribuie prin acțiuni administrative pe care le au în competență la asigurarea unei protecții efective a liderilor de sindicat în fața unui asalt de tip mafiot ce readuce în actualitate cazul Virgil Săhleanu”, a trasmis Mugurel Popescu, Președinte al Federației Hermes.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`