Vicepremierul ungar Zsolt Semjén a susținut că Guvernul de la Budapesta a avut un „acord verbal punctual” cu autoritățile române pentru programul maghiar de investiții în Transilvania, fără a preciza cine anume a acceptat această înțelegere din partea României. Din partea Budapestei, negocierile au fost conduse de Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.
Zsolt Semjén a făcut aceste declarații în fața Comisiei de Coeziune Naţională din cadrul Parlamentului de la Budapesta, precizează MTI, citată de G4Media.
În opinia lui, acordul este încă în vigoare, în ciuda criticilor formulate de ambasadorul român în Ungaria.
Ambasadorul Marius Lazurca i-a transmis public vicepremierului maghiar că Programul guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri.
Vicepremierul ungar a mai ținut să precizeze că UDMR primeşte tot sprijinul din partea guvernului ungar în ceea ce privește Liceul romano-catolic din Târgu Mureş și chiar el a făcut demersurile necesare la Vatican.
Zsolt Semjén a amintit faptul că, începând din 2010, subvenţiile destinate politicilor naţionale s-au majorat de 10 ori.