Radu Banciu: „A te duce la vot este ca și cum ești fanul lui Pablo Escobar, uitându-te la «Narcos»” (VIDEO)

Radu Banciu: „A te duce la vot este ca și cum ești fanul lui Pablo Escobar, uitându-te la «Narcos»” (VIDEO)

Radu Banciu a comentat, în ediția de luni seară a emisiunii „Lumea lui Banciu”, mersul la vot, despre care a spus că, „de cele mai multe ori”, se petrece în necunoștință de cauză.

„Motivul principal pentru care cetățeanul român se duce la vot, deși n-ar avea nicio logică și nu poate să-și motiveze niciodată gestul acesta, nu există o explicație firească, este faptul că se stimează prea mult pe el. N-are nicio legătură cu politică, pentru că, într-adevăr, dacă ai fi realist, ai spune că nu merită oamenii aceștia, m-au păcălit, m-au trădat, au furat țara aceasta, concluzie la care se ajunge așa la termenul general. Omul, din păcate, nu s-a maturizat el. El nu înțelege că nu este important în societate decât dacă face ceva.

A te duce la vot este un act pasiv, adică este ca și cum ești fanul lui Pablo Escobar, uitându-te la «Narcos». Acesta este actul votului în România. Tu te duci și le dai, practic, gir unor necunoscuți, care vor deveni niște trădători de țară. Așa s-a întâmplat de 30 de ani. Nu ești în cunoștință de cauză, de cele mai multe ori. Bun, uneori știi, cunoști numele, dar tu nu știi că el e de fapt un escroc. El nu poate să vină la televizor și să spună că e escroc, ci va spune că e un om bun, familist, familie, brad, Sfântul de pe cer șamd, dar el în realitate este un escroc. Se vede prin ce face. Nu lasă nimic în urma lui. Niciunul n-a lăsat nimic în urma lui, decât niște panseluțe, dar și acelea s-au ofilit”, a afirmat Radu Banciu, în direct pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`