Un vapor iranian, care se află sub sancțiunile SUA și este suspectat că transportă arme pentru armata Republicii islamice, a descărcat luni în Portul Constanța, la una dintre danele operate de firma SOCEP, anunță info-sud-est.ro.
Este vorba despre nava „Shahr E Kord”, care este deținută de compania iraniană de transport maritim (Islamic Republic of Iran Shipping Lines – IRISL) și care a intrat pe lista de sancțiuni ale Statelor Unite ale Americii impuse Teheranului după ieșirea din acordul nuclear, în anul 2016.
IRISL este considerată drept unul dintre subcontractanții principali ai Apărării din Iran și al Corpului de Gardă Revoluționară, scriau, în aprilie 2019, jurnaliștii bulgari, care susțineau la acea vreme că, în mai multe rânduri, navele sale au fost detectate transportând arme, muniții și mărfuri pentru armata iraniană.
Tot luni, dar seara, nava iraniană a părăsit Portul Constanța, spre portul Burgas din Bulgaria.
„Această companie este cunoscută ca unul dintre subcontractanții principali ai Ministerului Apărării din Republica Islamică și al principalului său serviciu special – Corpul Gărzii Revoluționare Islamice. Navele acestei companii au fost detectate în mai multe rânduri transportând arme, muniții și alte mărfuri pentru armata iraniană și pentru sectorul de apărare al țării.
(…) Deținătoarea vaporului este o companie care se află pe lista de sancțiuni a SUA împotriva Iranului. Societatea se numește Islamic Republic of Iran Shipping Lines (IRISL), cunoscută ca IRISL Group, IRI Shipping Lines sau ARYA Shipping Company. Compania este înregistrată în Teheran, capitala Iranului”, arată jurnaliștii bulgari.
În articolul publicat în aprilie 2019, jurnaliștii bulgari mai notau că “potrivit analiștilor, este foarte posibil ca marfa să fie arme ușoare din Bulgaria sau din alte țări balcanice”, referindu-se la voiajul făcut de nava Shahr E Kord în portul Burgas.
„Informațiile noastre sunt că Iranul ridică arme ușoare, muniție și Kalashnikov din Bulgaria, produse în fabrica de arme din Kazanlak”, a declarat Ruslan Trad, cofondatorul site-ului internațional de securitate „De Re Militari” pentru Bivol.bg.