Biserica militară din sediul MApN, sfințită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ministrul Ciucă și noul șef SMAp, prezenți și ei la eveniment (FOTO)

Biserica militară din sediul MApN, sfințită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ministrul Ciucă și noul șef SMAp, prezenți și ei la eveniment (FOTO)

Patriarhul Daniel a sfințit, luni, biserica militară din incinta Ministerului Apărării Naționale, în prezența ministrului Nicolae Ciucă, dar și a noului șef de la Statul Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

„În noua biserică a avut loc atât Târnosirea, cât și Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți militari. Conform tradiției ortodoxe românești, biserica a fost apoi vizitată de credincioși, care au avut acces inclusiv în Sfântul Altar.

Piatra de temelie a bisericii militare a fost pusă la 22 iunie 2018.

Lăcaşul de cult este construit din lemn, în stil românesc, îi are ca hram pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Armatei României, şi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Documentaţia tehnică a proiectului a fost realizată de Centrul de Studii şi Proiectare Construcţii Militare, din subordinea Direcţiei Domenii şi Infrastructuri a M.Ap.N.

Proiectul a fost realizat prin contribuția personalului M.Ap.N., cu sprijinul Asociaţiei militar-creştine «Jertfă şi Slujire», arată MApN, printr-o postare pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`