Dacian Cioloş a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PLUS. Validarea fostului premier la conducerea formațiunii, în cadrul Convenţiei Naţionale, nu a fost o surpriză, de vreme ce Cioloș a fost singurul candidat.
Dacian Cioloş a fost ales, prin vot electronic, cu 1.160 de voturi şi 40 de abţineri.
Înainte ca membrii Convenției Naționale a PLUS să-și exprima opțiunea, Cioloș a declarat că faptul că partidul este acum unul ”de lider”, este „cea mai mare vulnerabilitate” a PLUS, precizând că este ultima dată când candidează ”singur” la șefia formațiunii.
„În niciun caz, dacă data viitoare nu vor mai exista candidaţi, îl voi considera ca pe un eşec personal şi nu voi mai candida. Îmi doresc ca data viitoare să nu mai vorbim de un partid de lider, pentru că asta este cea mai mare vulnerabilitate a noastră în momentul de faţă. Eu nu mi-am dorit şi nu îmi doresc să construim un partid de lider, îmi doresc să putem lucra în echipă, să avem încredere în noi şi atunci când lumea vorbeşte de PLUS să aibă în minte mai multe nume”, a spus Dacian Cioloș, potrivit Știripesurse.ro.
Noul mandat al lui Dacian Cioloș la conducerea PLUS va dura până la sfârșitul anului 2020.