Dancă: Memorandumul privind Secţia specială a fost prezentat în şedinţă. Urmează ca Guvenul să decidă calea de urmat

Dancă: Memorandumul privind Secţia specială a fost prezentat în şedinţă. Urmează ca Guvenul să decidă calea de urmat

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a declarat că în cadrul ședinței de guvern de vineri a fost prezentatmemorandumul privindSecţia specială pentru investigarea Infracțiunilor din Justiție dar, deocamdată, nu a fost luată nicio decizie.

„Au fost prezentate în şedinţa de guvern opţiunile legate de situaţia Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor magistraţilor, a fost de fapt un memorandum care a prezentat cadrul în care îşi desfăşoară această instituţie activitatea. S-a discutat, dar nu s-a materializat într-un act normativ. Urmează ca Guvenul să decidă calea de urmat”, a declarat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de guvern, citat de Agerpres.

El a amintit că poziţia exprimată de premier şi de PNL este că trebuie reluată dezbaterea în cadrul parlamentar asupra legilor justiţiei, a modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală, cu consultarea amplă a tuturor actorilor şi asociaţiilor profesionale interesate, ţinând cont de recomandările organismelor internaţionale.

Potrivit Memorandumului, Ministerul Justiţiei propune desfiinţarea Secţiei Speciale sau regândirea radicală a modului de funcţionare şi organizare a acesteia.

Miercuri, Marcel Ciolacu a declarat că PSD ar vota pentru desființarea Secției speciale de investigare a magistraților, o creație PSD-ALDE, dacă asociațiile din justiției și Consiliul Superior al Magistraturii s-ar exprima în acest sens: „Întâi aş vrea să văd foarte clar de la CSM, de la judecători, de la procurori ce părere au. Dacă opinia asociaţiilor din Justiţie va fi ca această secţie să fie desfiinţată, presupun că şi PSD va vota în consecinţă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`