Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că are ca obiectiv adoptarea, în şedinţa de vineri, a proiectului pe care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea privind modificarea Legilor Justiției și a OUG 114.
Șeful Executivului a precizat că OUG 114 este în curs de elaborare.
„Eu am ca obiectiv ca la ședința de vineri să adoptăm proiectul pe care ne angajăm răspunderea, să intrăm în calendarul de angajare a răspunderii. (…) OUG 114 este în curs de elaborare, mai necesită un mecanism de consultare a mediului de afaceri, a confederațiilor sindicale, a partenerilor sociali, în special o consultare și a unor entități publice, cum este Autoritatea Națională de Reglementare în Energie și vom stabili momentul potrivit în care suntem pregătiți să ne angajăm răspunderea, dar și în privința abrogării prevederilor nocive ale dezastruoasei OUG 114, obiectivul nostru este să finalizăm cât mai curând proeictul de lege, astfel încât să putem să ne prezentăm în fața Parlamentului”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
El a menţionat că, săptămâna viitoare, Guvernul va avea cel puţin o asumare de răspundere pe modificările la Legile Justiţiei.