„Un cataclism educațional”. Funeriu, despre dezastrul la testele PISA: „Avem fix ceea ce votăm” (VIDEO)

„Un cataclism educațional”. Funeriu, despre dezastrul la testele PISA: „Avem fix ceea ce votăm” (VIDEO)
Foto: facebook.com/DanielPFuneriu

Daniel Fineriu, ministru al Educației în perioada 2009-2012, nu este deloc surprins de rezultatele dezastruoase obținute de elevii români la testele PISA. Avem fix ceea ce am votat, a declarat Funeriu, pentru B1 TV. Acesta a insistat că nu ne putem aștepta la rezultate bune în Educație când miniștrii care s-au ocupat de acest domeniu cel puțin în ultimii trei ani au fost sub orice critică.

„Suntem în situația unui cataclism educațional și, din păcate, am ratat o șansă uriașă. Între 2009 și 2012, ceea ce a coincis cu mandatul meu, am avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. După aceea, asistăm la o prăbușire. Asta, din păcate, e și firesc, deoarece oamenii deștepți iau decizii deștepte, iar oamenii proști iau decizii proaste. Din punct de vedere politic, e foarte simplu: avem fix ceea ce votăm. La ce v-ați fi așteptat când, dintre ultimii cinci premieri, doi au fost plagiatori, una, săraca, e vai de viața ei, că mi-e și milă s-o critic, unul n-a făcut nimic și celălalt nici nu știu cum îl cheamă. Deci, în concluzie, cataclism educațional și am ratat o șansă uriașă, dar avem ce votăm”, a declarat fostul ministru al Educației, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Fineriu s-a arătat apoi de-a dreptul revoltat de faptul că PNL nu a numit, într-o lună de când e la guvernare, un secretar de stat pe învățământul preuniversitar, deși are trei oameni bine pregătiți pentru o astfel de responsabilitate.

„România bagă din ce în ce mai mulți bani în Educație, iar rezultatele scad. Cât am fost în funcție, și-mi pare rău că mă raportez la acea perioadă, dar doar la ea mă pot raporta, am făcut ce trebuia: am dat o lege cap-coadă, nu am dat nicio modificare prin Ordonanță de Urgență, acea lege a fost lăudată de Comisia Europeană și a început să producă efecte. Din 2012 până în 2019, au fost 15 miniștri și au dat 64 de OUG-uri, au masacrat o lege care trebuia să producă efecte bune.

Principala problemă este legată de calitatea profesorilor. Și aici din nou trebuie să mulțumiți PSD-ului, că nu a aplicat masteratul didactic prevăzut în 2012.

Dacă aș fi fost ministrul Educației, aș fi dat imediat afară consilierii pe comunicare, cei care nu au știut să gestioneze relația cu presa pe ziua de azi. Apoi, la nivelul premierului și vicepremierului, nu ne putem juca cu reorganizări de instituții după tot felul de păreri de politician needucat și apoi ne mirăm că sunt probleme de comunicare.

Avem o problemă de asumare politică, iar, la nivel tehnic, eu am făcut ce trebuia să fac, dar ce să fac dacă poporul a votat altfel? L-a pus pus premier pe plagiatorul Ponta, a masacrat Legea Educației, iar acum vedeți rezultatele. Îmi pare rău!”, a mai declarat Daniel Fineriu, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)