Mugur Isărescu ar fi aruncat în piață jumătate de miliard de euro pentru a salva moneda națională în fața unei deprecieri masive

Mugur Isărescu ar fi aruncat în piață jumătate de miliard de euro pentru a salva moneda națională în fața unei deprecieri masive
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Națională a României ar fi aruncat în piață circa 600 de milioane de euro doar într-o singură zi pentru a opri deprecierea masivă a leului care a avut loc pe piața interbancară în noaptea de miercuri spre joi, conform unor surse din piață citate de economica.net

Reamintim că euro trecuse de pragul psihologic de 4,8 pe piața interbancară până să fie stabilizat de intervenția BNR.

Cu această intervenție, BNR a ajuns la să cheltuie din rezerva valutară 1,2 miliarde de euro, doar în luna noiembrie, în investiții menite a salva leul de la depreciere.

De altfel, Mugur Isărescu a dat joi și un semnal la calm în momentul în care leul se lovea de depreciere pe piața interbancară.

“Trecem printr-un moment mai greu, dar controlabil, administrabil. Nu cred că piețele își doresc tensiuni mari în România”, a ținut să sublinieze Isărescu.

Euro a depăşit, miercuri seara, pe 28 noiembrie 2019, după ora 19.00, pragul de 4,80 lei, pe piaţa interbancară, conform datelor Bloomberg. Cel mai înalt nivel atins de moneda unică europeană în raport cu leul în noaptea de 27 spre 28 noiembrie a fost de 4,8066.

La 10 minute după deschiderea pieţei interbancare în România în dimineaţa de 28 noiembrie, leul a coborât uşor sub 4,8 lei, prag peste care a stat toată noaptea trecută, când BNR nu mai avea acces în piaţă. La ora 12.00 p.m., euro se afla la 4,7890 lei, iar cursul de schimb oficial anunţat de banca centrală în ziua de 28 noiembrie a fost de 4.7788 lei pentru un euro, consemnând o depreciere de numai 0,01% faţă de cursul BNR stabilit cu o zi în urmă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`