Petre Roman se gândește să-l dea în judecată pe procurorul general: „Unii dintre colegii lui îl slujeau pe Ceaușescu cu mult zel” / Cererea lui Licu de a redeschide dosarul Revoluției în cazul fostului premier, respinsă de ÎCCJ (VIDEO)

Petre Roman se gândește să-l dea în judecată pe procurorul general: „Unii dintre colegii lui îl slujeau pe Ceaușescu cu mult zel” / Cererea lui Licu de a redeschide dosarul Revoluției în cazul fostului premier, respinsă de ÎCCJ (VIDEO)

Petre Roman se gândește să îl dea în judecată pe procurorul general al României, Bogdan Licu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea magistratului de a redeschide dosarul Revoluției în cazul fostului premier și al lui Teodor Brateș, ex-redactor-șef la Televiziunea Română.

„Am primit-o bucuros, ca orice om care ar primi o asemenea veste de la cel mai înalt for al justiției din României, însă aș putea să mai adaug faptul că de abia acum am citit cererea domnului Bogdan Licu privitor la redeschiderea dosarului și am fost absolut surprins, ca să nu spun în același timp revoltat, de ceea ce am văzut acolo. Afirmația inițială era absurdă, afirma că eu, la data evenimentelor dintre 22-25 decembrie, eram prim-ministru, ceea ce este pur și simplu un fals grosolan, dar acum am citit ceva care mi-a dat un sentiment foarte special, de revoltă. Argumentul dumnealui era că eu am fost, cumva, implicat în evenimentele acelea, pentru că sunt fiul lui Walter Roman și al Hortensiei Roman. Un asemnea argument ține de ceea ce era sistemul bolșevic, nici măcar ceaușist”, a declarat Petre Roman, în direct pe B1 TV.

Întrebat dacă va demara o acțiune în justiție din această cauză, fostul premier a răspuns: „În legătură cu această extrem de urâtă apreciere, da. Am de gând să cer ca justiția să-și spună cuvântul pentru că eu am crezut că vremurile staliniste au apus. Chiar și sub vremea lui Ceaușescu. Acum acest domn Bogdan Licu și colegii lui, printre care sunt oameni care la vremea când tatăl meu era în opoziție grea cu Nicolae Ceaușescu, a și murit tragic din acest motiv, îl slujeau pe Ceaușescu cu mult zel. Așa că toate lucrurile acestea, cumva, trebuie să fie reglate și în justiție.

Trebuie să mă consult, desigur, cu specialiști, cu avocați, pentru că nu știu exact care este încadrarea. În sine, eu am afirmat că această cerere avea un caracter politic, iar acum am dovada că avea un caracter politic, pentru că ce fel de acuzație poate fi aceasta, că Petre Roman a făcut niște infracțiuni pentru că era fiul lui și fiul ei? E ceva care nu s-a mai întâmplat de pe vremea stalinismului”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”