Osemintele găsite în urmă cu doi ani în Bulgaria ar putea fi ale Sfântului Ioan Botezătorul

Osemintele găsite în urmă cu doi ani în Bulgaria ar putea fi ale Sfântului Ioan Botezătorul

Câteva oseminte găsite, în 2010, sub podeaua unei biserici bulgare ar putea aparține Sfântului Ioan Botezătorul, susțin experții Universității Oxford, potrivit AFP.

Oasele au fost supuse unei datări cu carbon 14, în urma căreia s-a stabilit că sunt din secolul I. Acestea au fost descoperite în timpul unor săpături la biserica Sveti Ivan, în traducere Sfântul Ioan.

Am fost surprinși că datarea a adus o vârstă atât de avansată. Am crezut că osul era mai recent, poate din secolul al III-lea sau al IV-lea. Și totuși, rezultatele sunt într-adevăr coerente pentru o persoană care a trăit în primul secol„, a spus unul dintre experții universității.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)