Angela Merkel: Germania nu poate salva singură economia mondială. Membrii G20 trebuie să se ajute reciproc

Angela Merkel: Germania nu poate salva singură economia mondială. Membrii G20 trebuie să se ajute reciproc
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că Berlinul nu poate salva de unul singur economia mondială, urgentând membrii G20 să se ajute reciproc în acest sens, potrivit Bloomberg.Acesta a spus,...

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că Berlinul nu poate salva de unul singur economia mondială, urgentând membrii G20 să se ajute reciproc în acest sens, potrivit Bloomberg.

Acesta a spus, în contextul apropierii summitului G20 din Mexic, că subiectul crizei datoriilor și rolul Germaniei în acesta reprezintă principalele puncte de interes ale întâlnirii.

Toţi ochii sunt pe Germania. Dar ştim cu toţii că puterea Germaniei nu este infinită. Responsabilitatea noastră ca cea mai mare economie a Europei este să ne folosim credibil puterea, astfel încât să putem fi utili Europei„, a spus Merkel.

Angela Merkel va participa la summitul G20 de pe 18-19 iunie din Mexic, în timp ce în Grecia vor avea loc pe 17 iunie alegeri generale care vor decide soarta regiunii euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)
16:40 - Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”