Întâlnirea dintre Ponta și Băsescu s-a încheiat. Premierul: "Nu am stabilit nimic, ne vom mai vedea"

Întâlnirea dintre Ponta și Băsescu s-a încheiat. Premierul: "Nu am stabilit nimic, ne vom mai vedea"
Foto: puterea.ro

Întâlnirea de joi dintre premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu, care a avut loc la palatul Cotroceni, s-a încheiat în jurul orei 13:30, durând aproximativ o oră. La final, premierul Victor Ponta a declarat că nu s-a luat nicio decizie în cadrul întrevederii, dar că dialogul va fi reluat într-o nouă întâlnire.

„Nu am stabilit nimic decât că ne vom mai vedea să continuăm dialogul”, a declarat Victor Ponta, pentru Mediafax.

Anterior, surse din PSD au declarat, pentru aceeaşi agenţie, că întâlnirea dintre premier şi preşedinte s-a încheiat fără niciun acord privind reprezentarea României la Consiliul European.

Victor Ponta a declarat, joi, înainte de întâlnirea cu Traian Băsescu, că România trebuie să aibă o poziție coordonată la Bruxelles, iar experiența președintelui Traian Băsescu îi poate fi utilă la Consiliul European.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că se va întâlni cu premierul Victor Ponta în cursul zilei de joi, pentru a discuta despre reprezentarea la Consiliul European.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:56 - Guvernul Ciolacu 2 depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni (LIVE VIDEO)
20:47 - Afacerea care a devenit un adevărat succes înainte de sărbători. Românii ajung să cheltuie chiar și 1000 de lei pe un coș de cumpărături
20:46 - CTP: Eu nu mă aștept ca Iohannis să își dea demisia. Este unul dintre cei mai nesimțiți cetățeni români pe care i-am văzut. Câtă vreme va fi la Cotroceni, anti-occidentalii vor avea un cal de bătaie formidabil (VIDEO)
20:26 - CTP: Ar fi fost groaznic dacă nu era votat Guvernul, pentru că o soluție proastă e mai bună decât nicio soluție / Ciolacu este cel care a orchestrat programul „mită pentru națiune” (VIDEO)
20:08 - 12.000 de turiști își vor petrece sărbătorile de iarnă pe litoral. Care sunt ofertele de Crăciun și Revelion pe malul Mării Negre
20:05 - Parlamentul a votat pentru învestirea Guvernului Ciolacu 2, format din PSD, PNL și UDMR. Cum arată noua echipă de la Palatul Victoria
19:51 - Nicușor Dan: Pentru prima oară pare că online-ul este mai important decât fizicul. Cred că există foarte mulți oameni care rezonează cu candidatura mea și care sunt gata să participe la o campanie pe rețelele sociale (VIDEO)
19:37 - Semnele care arată că Prințesa Kate Middleton se pregătește pentru rolul de regină: „Catherine este cât se poate de pregătită pentru a deveni regină”
19:26 - Nicușor Dan, întrebat dacă e nevoie de un cordon sanitar împotriva suveraniștilor în Parlament: Nu, eu cred că trebuie discutat cu oamenii aceștia. Ei reprezintă niște milioane de oameni care gândesc în felul acesta (VIDEO)
19:04 - Nicușor Dan exclude o retragere din cursa prezidențială după intrarea lui Crin Antonescu: Mi-aș fi dorit să fie și USR în Guvern, pentru că ar fi pus o presiune de reformă (VIDEO)