Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, că în privinţa transferurilor de la bugetul de stat către unităţile administrativ-teritoriale trebuie găsite „soluţii raţionale” ce ţin de „realitatea bugetului”, care este una „îngrijorătoare”, relatează Agerpres.
„În momentul de faţă, prioritatea o reprezintă ordonanţa de rectificare a bugetului, sigur că, în paralel, se lucrează şi la pregătirea legii bugetului de stat.(…) E evident că termenul legal la care ar fi trebuit să prezinte Guvernul bugetul, respectiv 15 noiembrie, din condiţii obiective, nu poate fi respectat. Noi ne-am propus să adoptăm, totuşi bugetul, până la sfârşitul anului”, a declarat Orban, la începutul întâlnirii pe care o are, împreună cu vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România.
Totodată, el le-a transmis reprezentanților AMR că ştie situaţia în care se află, în condiţiile în care în primele trei luni până la adoptarea bugetului nu s-a permis utilizarea formulei actuale a cotelor din impozitul pe venit.
„Realitatea bugetului astăzi este o realitate îngrijorătoare, se poate vedea din execuţia bugetară prezentată de Ministerul Finanţelor, dar realitatea este mai neagră de cum arată, iar aici sigur că nu putem să convenim asupra tuturor doleanţelor care există din partea bugetelor locale, dar vom încerca să reparăm, cât de cât, ceea ce a fost stricat de guvernarea anterioară”, a explicat Ludovic Orban.