Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, marți, în cadrul emisiunii „Ultimul Cuvânt” difuzată de B1 TV, că nu înțelege toată rumoarea provocată de problema reprezentării României la Consiliul European din 28 iunie, când țara se confruntă cu probleme mult mai grave.
„În raport cu problemele țării aceste discuții sunt tipic politicianiste. Este un conflict strict pe Curte Constituțională, toate discuțiile astea de la televizor, nu înțeleg. De aia s-a înființat Curtea Constituțională, când este o chestiune de interpretare a Constituției vin domnii ăia„, a spus Cristoiu.
Acesta a adăugat că există doar două rezolvări ale acestei probleme, ori suspendarea președintelui Traian Băsescu, ori consultarea Curții Constituționale.
„Domnul președinte trebuia să spună că se adresează Curții Constituționale. De ce această scărpinare? A doua posibilitate este să se declanșeze procedura de suspendare. Asta nu este o chestiune care se discută prin discuții, ori suspendarea sau la Curtea Constituțională„, a încheiat Ion Cristoiu.