Ministrul sârb al Sănătății, despre starea președintelui Aleksandar Vucic: ”I-a fost pusă viața în pericol. Medicii l-au salvat”

Ministrul sârb al Sănătății, despre starea președintelui Aleksandar Vucic: ”I-a fost pusă viața în pericol. Medicii l-au salvat”
Foto: hepta.ro

Ministrul sârb al Sănătății, Zlatibor Loncar, a dezvăluit că viața președintelui Aleksandar Vucic a fost pusă în pericol de problemele cardiace pe care le are.

”Doctorii i-au salvat viaţa vineri. În momentul internării, s-a considerat că viaţa îi era în pericol”, a declarat ministrul Loncar pentru agenţia de stat Tanjug, informează Agerpres.

Liderul de la Belgrad, în vârstă de 49 de ani, a fost internat de urgență într-un spital militar din capitala Serbiei, din cauza unor probleme cardiovasculare, a anunțat cabinetul său într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.

”Preşedintele Aleksandar Vucic a fost internat la spitalul militar din Belgrad la 15 noiembrie (vineri), spre seară”, au transmis atunci reprezentanții Președinției sârbe.

La rândul său, Aleksandar Vucic a transmis, sâmbătă seara, pe Twitter, că se așteaptă ca începând de luni să revină la serviciu.

Vucic a devenit premier al Serbiei în anul 2014, iar trei ani mai târziu, în 2017, a fost ales președintele țării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină