Fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, îl contrazice pe ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, cu privire la deficitul bugetar şi ‘bugetul paralel’

Fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, îl contrazice pe ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, cu privire la deficitul bugetar şi 'bugetul paralel'
Sursă foto: hepta.ro

Nu puteau exista două bugete în paralel, iar deficitul de 4% din PIB va fi de fapt pe la 3,3%, a precizat fostul şef al ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, pentru Hotnews.ro și într-o postare de pe Facebook, de joi.

De altfel, explicaţiile fostului şef al ANAF contrazic o bună parte din afirmaţiile făcute de ministrul de Finanţe, Florin Citu, în decursul conferinţei de presă susţinută joi.

1. Despre bugetul paralel

Ce spune Florin Cîțu: „A fost un buget, cel prezentat în Parlament şi care nu a fost asumat nici de premier nici de ministrul Finanţelor Publice, şi un al doilea buget, care avea toate informaţiile reale, un buget folosit pentru finanţarea baronilor locali şi aşa mai departe”.

Ce spune Gelu Diaconu: „Două bugete – O evidență dublă nu poate fi realizată, că nu poți opera cu două rânduri de conturi în trezorerie pe venituri, pe cheltuieli. Eu cred că dorea să spună că față de forma aprobată în Parlament, pe parcursul execuției bugetul, pe baza rectificărilor, la sfârșitul anului arată complet diferit față de aceea ce s-a aprobat în Parlament.

Dacă luați execuția fiecărui an care se publică în martie – aprilie anul următor, de acest decalaj beneficiază guvernanții pentru că nimeni nu mai e curios cât s-a programat, cât a fost în proiect și cât avem în execuție. Veți vedea că de obicei cheltuielile programate inițial înregistrează o execuție de 65-70%, pe fiecare ordonator de credite, cu excepția cheltuielilor cu salariile și cu asigurări sociale.

Dânsul a vrut să spună că față de bugetul inițial aprobat, în fapt bugetul în execuție are o altă dimensiune pe fiecare capitol. Nici vorbă de o evidență dublă. Ea nici nu poate fi faptic realizată. Nu poți opera cu două rânduri de conturi în trezorerie pe venituri, pe cheltuieli. De fapt, gravitatea situației nu rezidă din această procedură, ci din faptul că au fost mascate cheltuielile.”

2. Despre TVA-ul nerambursat şi valoarea lui

Ce spune Florin Cîțu: „Vom face până la finalul anului returnările restante de TVA”

Ce spune Gelu Diaconu: „Valoarea TVA-ului nerambursat nu ar fi de 4 miliarde lei și probabil Cîțu s-a referit la şoldul tuturor deconturilor depuse cu sumă negativă. Și acolo dânsul a făcut o mică inexactitate. A spus că va rambursa până la sfârșitul anului, adică mai este o lună și jumătate, din care 2 săptămâni de sărbători. Adică va rambursa toți cei 4 miliarde lei pe care i-a descoperit dânsul.

Depinde dacă sunt 4 miliarde. După știința mea nu sunt 4 miliarde din deconturi aprobate, ci e soldul tuturor deconturilor depuse cu sumă negativă. Îți trebuie un timp pentru cele cu control anticipat că să exerciți controlul. Nu ai cum într-o lună și jumătate să achiți cei 4 miliarde lei. Probabil va da doar 2 miliarde, dar trebuie să-i rambursezi suplimentar față de deconturile care îți intră firesc pe perioada curentă.”

3. Despre încadrarea în deficitul de 3% (limita maximă permisă de Uniunea Europeană)

Ce spune Florin Cîțu: „Nu ne vom atinge de salariul minim pentru sectorul construcțiilor. Respectăm legislația în vigoare.”

Ce spune Gelu Diaconu: „Cîțu a spus că anul viitor se va încadra în deficit respectând legislația actuală, adică creșteri de salarii și pensii, ceea ce pare cam ireal.”

4. Despre deficitul din PIB

Ce spune Florin Cîțu: „Deficitul bugetar este la 2,84% la 10 luni şi este estimat la peste 4% la sfârşitul anului”.

Ce spune Gelu Diaconu: „Deficitul de 4% din PIB va fi de fapt pe la 3,3%”.

De precizat că, aşa cum au fost ele prezentate în execuţia bugetară, cheltuielile cu bunuri şi servicii, dar şi cele cu personalul, indica o creştere a deficitului bugetar, fiind foarte probabil ca deficitul din PIB la sfârşit de an să ajungă, într-adevăr, aproape de cifră de 3% (sau chiar să îl depăşească).

Postarea originală de pe Facebook a lui Gelu Ștefan Diaconu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)