Apar primele date din raportul privind evenimentele din 10 august, desecretizat, joi, de Ministerul Afacerilor Interne și trimis către DIICOT.
Potrivit HotNews.ro, care citează surse apropiate dosarului, aflată în concendiu în ziua protestului din Piața Victoriei, Carmen Dan a revenit la biroul său de la MAI și a preluat comanda operațiunilor în jurul orei 12.00, de la Nucu Marin, care era secretar de stat în MAI în acel moment.Ordinele au fost date prin intermediul lui Mihai Valeriu, subsecretar de stat.
Hotnews.ro mai notează, citând surse din cadrul DIICOT, că Mihai Valeriu ar fi ținut permanent legătura cu Liviu Dragnea si liderii huliganilor, informație care nu ar fi cuprinsă, însă, în raportul desecretizat joi.
În documentul care a fost transmis DIICOT sunt prezentate în detalii misiunile, unitățile efective deplasate în zona Pieței Victoria, precum și desfășurarea evenimentelor, pe ore și minute.
Ministrul Internelor, Marcel Vela , a anunțat, joi, că raportul privind evenimentele din 10 august a fost declasificat, însă nu poate fi făcut public pentru că este probă în dosarul de la DIICOT. Datele din raport vor fi scoase la iveală abia după încheierea anchetei. (Detalii AICI)