Europarlamentarul PDL Cristian Preda a anunțat marți dimineață, la RFI, că lucrează de ceva vreme, cu fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu la proiectul unei platforme de dreapta.
„Eu, personal sunt alături de Răzvan Ungureanu, de la un timp gândim împreună platforma care ar putea să reamenajeze dreapta în general. Evident că din interiorul PDL-ului fac acest lucru şi în general eu sunt disponibil pentru reconstrucţia organizaţiilor PDL…În foarte puţine zile, vom anunţa public ce înseamnă asta. Aşa cum v-am spus, lucrez alături de el de la o vreme, pentru a gândi această repoziţionare a sensibilităţilor de dreapta, într-un corp politic nou, într-o formulă politică nouă, care să fie o formulă modernă, care să propună o alternativă”, a declarat Preda.
Eurparlamentarul precizează că „perspectiva de termen mediu este evident cea a unei forţe politice”.
„În România, ca şi în orice alt loc de pe glob, politica se face cu partide, candidaturile desprinse de partide sunt lucru rar şi forţa unor candidaturi individuale sau a unor organizaţii non-politice este foarte restrânsă (…). Eu mă aştept ca USL-ului să-i fie opus în perioada imediat următoare un alt bloc”, a mai spus Preda.