Aproape 350 de mii de elevi de clasa a XII-a trec prin cel mai important examen din viaţa lor. bacalaureatul va continua marți cu probă orală la limba şi literatura română. Prima zi de examen a fost luni, iar emoţiile au fost cu atât mai mari cu cât proba este eliminatorie.Astfel, candidatul care pică examenul oral la limba română sau nu ajunge la probă e declarat respins şi nu mai are posibilitatea de a participa la problele următoare.
“Totalul celor inscriși în sesiunea de bac e 199 272, din care 154.367 din promoția curentă și44.905 din cea anterioară,” a precizat ministrul Educației, Liviu Pop.
Probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat încep în 2 iulie. Nici anul acesta absolvenţii de liceu nu vor scăpa de camerele de supraveghere.
“Aproximativ 3.000 de polițiși și 1.500 de jandarmi vor asigura buna desfășurare a bacalaureatului. Polițiștii vor acționa în zona adiacentă a instituțiilor de învățământ pentru depistarea persoanelor care afectează climatul de siguranță publică. Avem sprijinul colegilor de la Poliția rutieră care va asigura fluidizarea traficului rutier,” a declarat Marius Militaru, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
Elevii s-au arătat optimişti înainte de evaluare, neavând foarte multe emoții și considerând organizarea bună. Spun că au învățat temeinic și speră că vor lua note mari. Părinții s-au arătat cei mai emoționați de rezultate.
În prima zi a probelor orale din cadrul examenului de bacalaureat au fost eliminaţi 8 elevi, la nivel naţional, din cauza diverselor tentative de fraudă.
Candidaţi vor susţine în 3 iulie proba scrisă de limba şi literatura maternă, pe 4 iulie proba obligatorie a profilului şi pe 6 iulie proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele finale vor fi afişate pe 13 iulie.