Tăriceanu cere ca votul din țară să se întindă tot pe durata a trei zile: ”Cred că românii trebuie să aibă drepturi egale oriunde aleg ei să trăiască”

Tăriceanu cere ca votul din țară să se întindă tot pe durata a trei zile: ”Cred că românii trebuie să aibă drepturi egale oriunde aleg ei să trăiască
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat fără niciun incident în diaspora deși numărul celor care s-au prezentat la urne a atins un nivel record, aproape dublu față de europarlamentare. Acest lucru s-a datorat și schimbării legislative care a permis ca votul să se întindă pe trei zile.

În urma acestor evenimente, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cere ca acum aceste prevederi să se aplice și pentru românii care votează în țară, susținând că astfel s-ar produce o discriminare.

”Am aşteptat publicarea rezultatelor finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale pentru a avea consfinţit inclusiv rezultatul din diaspora. Pentru că se impun câteva învăţăminte/concluzii după acest rezultat.

Întâi, sunt mulţumit că soluţia pe care ALDE a propus-o pentru a îmbunătăţi condiţiile de votare în străinătate, votul prelungit pe durata a trei zile, a funcţionat. Românii din diaspora au putut vota în condiţii bune, fără cozi şi nervi. Dar nu pot să nu reiau acum ce am spus şi am susţinut şi în vară când am discutat proiectul de lege în Parlament: soluţia ALDE a fost implementată doar parţial, creând astfel o discriminare pozitivă a românilor care trăiesc, muncesc sau studiază în străinătate”, a scris, miercuri, Tăriceanu pe Facebook.

Liderul ALDE a mai susținut că a auzit destui români care s-au plâns că în țară nu au aceleași drepturi ca românii din diaspori, iar situația trebuie schimbată.

„Am auzit destui români din țară nemulțumiți de această situație și cred că trebuie să reechilibrăm situația și să impunem și în țară posibilitatea să se poată vota pe același calendar ca și cel pentru românii din afară. Adică să modificăm legea electorală pentru a înființa un număr de secții de votare (câteva sau măcar una în fiecare județ) unde românii să poată vota trei zile sau câte zile se va stabili să se voteze în străinătate. În fond și în țară pot fi cazuri în care cetățeni care nu pot vota duminică ar putea să-și exprime votul vineri sau sâmbată”, a susținut Tăriceanu.

De altfel, acesta a anunțat că ALDE va depune și o inițiativă legislativă în acest sens.

„Împreună cu colegii mei din ALDE voi face o propunere legislativă în acest sens pe care o vom discuta și cu celelalte partide parlamentare. Cred că românii trebuie să aibă drepturi egale oriunde aleg ei să trăiască, muncească sau studieze”, a arătat Tăriceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`