Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală, a înregistrat pierderii în primele nouă luni ale anului. Potrivit unui raport al companiei publicat de BVB, cauzele invocate pentru această evoluție sunt scăderile cotaţiilor internaţionale ale aluminiului şi creşterea continuă a preţurilor la energie electrică.
Rezultatul net al Grupului Alro pentru primele 9 luni din 2019 a fost o pierdere de 22,7 milioane de lei, comparativ cu un profit net de 223,5 milioane de lei în aceeasi perioada din 2018. Pierderea din al treilea trimestru a fost de circa 102 milioane de lei.
Două aspecte ale mediului economic internațional și o particularitate a pieței energetice românești au avut implicații asupra evoluției Grupului în 2019, în corelație cu prețul aluminiului care a înregistrat un declin constant pe parcursul anului 2019, în scădere cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Politica internationala, cum ar fi tarifele americane privind importurile, masurile de raspuns ale Chinei, negocierile Brexit, toate acestea au lasat loc pentru incertitudini in industrie si s-au reflectat intr-un comportament prudent al clientilor din domeniul aluminiului. La nivel global, activitatea din sectoarele cheie ale industriei (constructii, transporturi, infrastructura, masini si echipamente) s-a diminuat in contextul deteriorarii conditiilor economice. Cotatiile internationale ale aluminiului (in special LME) au pierdut, in medie, 350 USD pe tona in cele 9 luni incheiate la 30 septembrie 2019, comparativ cu aceeasi perioada din 2018. Reluarea treptata a productiei din rafinaria de alumina Norsk Hydro Alunorte a provocat un excedent care a avut un impact asupra pietei de alumina, astfel incat pretul de vanzare mai mic al aluminei pe piata a determinat Grupul sa livreze mai putin din aceasta in afara Grupului decat in anul precedent. Cotatia spot a aluminei (Australia FOB) a scazut la 277 USD/t la 30 septembrie 2019, cu 30% mai putin comparativ cu aceeasi perioada din 2018. Factorii determinanti au fost in principal reluarea treptata a operatiunilor la Alunorte, de la 50% capacitate la capacitate intreaga (excedent de 3 milioane tone anual sau echivalentul a 2% din oferta la nivel global), precum si ridicarea sanctiunilor impuse de SUA producatorului de aluminiu Rusal”, se arată în Raportul companiei.
Un al treilea factor important invocat este furnizarea energiei electrice, al cărei preț pe piața locală a crescut cu 50% în trei ani (S1 2019 fata de S1 2016), depășind prețurile la energie din Germania, Austria, Polonia, Franța, Olanda, Danemarca etc, în același timp fiind peste nivelul mediu din Uniunea Europeană (conform statisticilor Eurostat).