Dosarul altor doi membrii PSD se va judeca de la zero din cauza deciziilor CCR

Dosarul altor doi membrii PSD se va judeca de la zero din cauza deciziilor CCR
Sursă foto: Facebook

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anulat, marţi, decizia prin care au fost achitaţi, în 2018, fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, şi fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, anunţă Agerpres.

În schimb, dosarul se va rejudeca de la zero.

Hotărârea a fost luată în baza deciziei CCR privind rejudecarea dosarelor care au fost soluţionate de completuri de judecată care nu erau specializate în cazuri de corupţie.

Decizia ICCJ după ce, luni (11 noiembrie), a fost anulată condamnarea lui Viorel Hrebenciuc pentru retrocedări ilegale de păduri, iar dosarul a fost reluat de la zero.

„Cu majoritate, admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi Cioflan Iulian, Dochinoiu Nicolae, Ene Florea, Pătraşcu Gheorghe, Pupăză-Roşu Sevastian şi Voicu Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 393 din data de 27 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr. 4215/1/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019”, se arată în decizia instanţei.

În iunie 2018, Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu au fost achitaţi într-un dosar în care sunt erau judecaţi pentru fapte de corupţie.

Alături de ei au mai fost judecaţi 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)