Protestatarii din Hong Kong, acuzaţi că au adus oraşul ‘în pragul unui colaps total’ (FOTO, VIDEO)

Protestatarii din Hong Kong, acuzaţi că au adus oraşul 'în pragul unui colaps total' (FOTO, VIDEO)
Sursă foto: hepta.ro

Poliţia din Hong Kong i-a acuzat pe protestatarii pro-democrație că au adus oraşul„în pragul unui colaps total”şi a cerut populaţiei să nu îi mai susţină, transmite The Guardian.

Afirmaţiile au venit după ce, luni, au avut loc noi proteste violente în centrul oraşului şi în mai multe campusuri universitare. Protestatarii au ridicat baricade, au incendiat maşini şi au aruncat cu bombe incendiare, scaune şi alte obiecte. De cealaltă parte, poliţia a răspuns cu gloanţe de cauciuc, tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.

Printre cele mai violente confruntări au avut loc în campusul Universităţii Chineze din Hong Kong. De altfel, pro-decanul universităţii a făcut apel la poliţie pentru a opri atacul şi de a se retrage.

„A scăpat (atacul – n.r.) de sub control”, a spus pro-decanul Universităţii Chineze din Hong Kong.

Luni, violentele din Hong Kong au ajuns la un nou nivel, fiind înregistraţi 128 de răniţi, din care doi în stare critică. Poliţia a arestat 280 de persoane, în marea lor majoritate studenţi.

Foto: Pietre puse de protestatarii din Hong Kong în mijlocul străzii pentru a împiedica avansarea forţelor de ordine (sursă foto: Twitter / @HongKongFP)

  • De ce protestează locuitorii dinHong Kongatât de vehement

Demonstraţiile au început în luna martie și au luat amploare în iunie,după ce guvernul comunist de la Beijing a dat o lege care permite extrădarea infractorilor dinHong Kongîn mâinile autorităţilor de la Beijing. Pe fond însă, la mijloc se aflăo miză mult mai mare, de natură politică, anume împedicarea (sau intârzierea)Partidului Comunist în a obține mai multă putere asupra oraşului.

Hong Kongeste o regiune semi-autonomă a Chineiși spre deosebire de majoritatea locuitorilor țării(care beneficiază depuține drepturi), cei dinHong Kongse bucură de o serie de libertăţi atipice unui stat comunist. Printre aceste drepturi se numărădreptul la vot democratic, libertatea presei sau libertatea de exprimare. Adică un set de libertăţi cu care locuitoriiHong Kong-ului au fost obişnuiţi încă din timpul perioadei coloniale britanice,încheiată în 1997.

Altfel spus,Hong Kongeste o democraţie aflată într-un stat comunist, iar populația vrea să mențină această stare de fapt.

De altfel, însuşi tratatul prin care Marea Britanie a cedatHong Kong-ul către Chinaera denumit „O ţară, două sisteme”și prevedea faptul că, deşiHong Kongredevine teritoriul chinez, el îşipăstrează în bună parte sistemul politic lăsat de britanici. Prevederile tratatului sunt, însă, valabile până în anul 2047, dată la careHong Kong-ul ar urma să devină, în totalitate, teritoriu chinez.

Cu toate acestea, Beijinul nu pare să fie interesat în a aștepta până în 2047. Și lăsând la o parte această lege a extrădării, înHong Kongau mai avut loc dispariţii misterioase ale unor persoanlități ce militau pentru democraţie sau chiar a unor bibliotecari.

Foto: Jandarmi din Hong Kong în timpul protestelor de duminică (sursă foto: hepta.ro)

  • Ce cereri au protestatarii

Protestatarii au conceput o listăce cuprinde cinci puncte.

1. O investigaţie independentă cu privire la brutalitatea poliţiei;
2. Amnistie pentru protestatarii arestaţi;
3. Demonstrantiile să nu mai fie incluse în categoria „răscoalelor”;
4. Introducerea votului universal;
5. Retragerea legii extrădării (motivul original al demonstrațiilor).

Ciocnirile de marţi dintre forţele de ordine şi studenţii Universităţii Chineze din Hong Kong

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:35 - Meciul România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întrerupt în minutul 90+5. Jucătorii kosovari au ieșit de pe teren, după ce suporterii români ar fi strigat „Serbia, Serbia!”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)