Deputatul USR Tudor Benga a declarat, pentru B1 TV, că el și alți membri ai Comitetului Politic al USR i-au cerut demisia lui Dan Barna, dat fiind eșecul înregistrat la alegerile prezidențiale. Benga a reproșat faptul că, în acest moment, în Uniune există o „hipercentralizare a deciziei și a resurselor”.
În emisiunea ”Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, parlamentarul Tudor Benga a susținut că s-au făcut erori multiple la nivel de strategie de campanie și implemetare.
„E o demisie punctuală a președintelui Dan Barna, a lui Cătălin Drulă, șeful de campanie, și a lui Ionuț Moșteanu, șeful de comunicare. Consider că s-au făcut erori multiple la nivel de strategie de campanie și implemetare. Am spus lucrul ăsta dinainte. Sunt multe lucruri întâmplate în partid încă dinainte de campanie și care au fost făcute în numele campaniei prezidențaile. Fiecare a fost cât a putut de tăcut și constructiv dar, dincolo de asta, așa cum se întâmplă în toate partidele occidentale civilizate, trebuie să existe o asumare tocmai pentru a proteja partidul. Când obții un rezultat care obiectiv e un eșec, e important să se facă un pas în lateral care să protejeze partidul. Așa se întâmplă peste tot în țările civilizate și cred că așa trebuie să facem și noi”, a declarat Tudor Benga, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Benga a mai spus că varianta de asumare propusă de Dan Barna, anume solicitarea unui vot electronic de încredere, este una greșită deoarece nu există ca proces în statutul partidului și mai ales pentru că, de fapt, asta nu înseamnă cu adevărat o asumare: „Asumare înseamnă să fii cu mandatul pe masă, să-l depui și apoi să reaplici pentru el. Adică nu e nicio problemă să-și depună mandatul și să candideze și dacă câștigă un nou mandat, discuția se închide. Repet: procesul de asumare înseamnă să spui ”e un eșec, eu fac pasul concret în lateral, e eșecul meu sau al echipei care a coordonat, nu a organizației ca atare și las organizația să fie protejată”. În acest mod civilizat se întâmplă peste tot în lume”.
Întrebat dacă se discută în USR inclsuiv despre modul în care au fost cheltuite fondurile partidului, deputatul a răspuns: „Se discută despre absolut toate aspectele funcționale și operaționale atât ale campaniei, cât și ale mersului general al partidului. Aceste discuții au existat încă de după europarlamentare”.
Benga s-a mai plâns că acum sunt atacați și acuzați de neimplicare membri USR care chiar au muncit pentru campania lui Barna: „Toată lumea a fost la bătălie, dar anumite lucruri legate de managementul campaniei și a partidului nu au fost în regulă. Trebuie să discutăm și trebuie să existe o asumare”.
„Nimeni nu contestă că o parte a electoratului USR îl simpatizează pe Iohannis și vasta noastră majoritate îl va vota pe Iohannis în turul doi. Acestea erau lucruri cunoscute. Ce spun eu are de-a face cu modul în care ne-am comportat la moțiunea de cenzură, la învestitura guvernului și dincolo.
Problema mare e că e o hipercentralizare a deciziei și a resurselor acum în interior. Cert e, și eu am spus asta cât am putut de nuanțat începând de la decizia privind alianța pentru europarlamentare cu PLUS, că acest partid trebuie să rămână cel mai deschis și transparent partid. Aceasta e promisiunea pe care am făcut-o electoratului și e critic să ne ținem de ea”, a mai declarat Tudor Benga.
Acesta a mai precizat că nu a fost singurul din Comitetul Politic ce a solicitat aceste demisii, dar, ce-i drept, face parte dintr-o minoritate.