UPDATE: Claudiu Manda a negat că ar fi jignit-o pe Dăncilă: „La Dolj a ieșit pe primul loc în turul 1 și va ieși pe primul loc în turul 2. Restul e can-can”. Totuși, el a precizat că informațiile apărute în presă sunt „exagerări”, dând astfel de înțeles că discuțiile nu au fost tocmai calme în spatele ușilor închise.
La rândul ei, Viorica Dăncilă a ținut să glumească pe seama informațiilor scurse din ședința PSD: „M-a și alergat pe aici pe coridor domnul Manda, ca să mă întorc în CEx. Am țipat, mi-am urecheat colegii”.
„Îl vedeți pe Manda lângă mine. Nu știu cine a dat aceste informații. Plâng foarte greu, poate am avut lacrimi în ochi când am intrat în turul doi, dar au fost lacrimi de bucurie”, a declarat Dăncilă.
Aceasta a mai precizat că a ieșit pentru scurt timp din ședință pentru că o sunase cineva să-i spună că Iohannis a refuzat dezbaterea.
Olguța Vasilescu a precizat, la finalul ședinței CEx, că este în continuare șefa de campanie: „Sunt mândră că a avut încredere în mine. Suntem foarte mobilizați și vom câștiga aceste alegeri”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ședință cu scandal, marți, în PSD. Tensiunea este atât de mare încât țipetele liderilor social-democrați, întruniți în Comitetul Executiv, se aud din stradă.
La un moment dat, Viorica Dăncilă chiar a început să plângă și s-a arătat extrem de deranjată de anumite afirmații făcute de unii bărbați din PSD despre ea. Aceasta a dat exemplul lui Claudiu Manda, europarlamentar, care ar făcut-o proastă.
Claudiu Manda ar fi afirmat că PSD nu va putea câştiga alegerile prezidenţiale pentru că „avem candidat o proastă“.
Viorica Dăncilă ar fi început să plângă și chiar ar fi vrut să plece din ședință. De asemenea, ar fi spus că renunță la candidatura la alegerile prezidențiale, susțin surse Digi24.
Ca urmare a scandalului, Lia Olguța Vasilescu, soția lui Claudiu Manda, și-a dat demisia din calitatea de șef al campaniei electorale.