Klaus Iohannis a declarat că, până la desfășurarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, se va concentra mai ales pe întâlnirile cu alegătorii. Precizarea vine în contextul în care PSD i-a adresat o scrisoare deschisă, prin care l-a invitat la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, contracandidata sa.
„PSD încearcă să atragă atenția prin tot felul de manevre. Urmează, sigur, să discut cu colegii. Eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi”, a declarat Klaus Iohannis.
El a mai precizat că este „foarte mulțumit” de rezultatul obținut în primul tur al prezidențialelor și a ținut să le mulțumească mai ales românilor din Diaspora care l-au votat.
Luni,Viorica Dăncilă a anunțat că-i va trimite o scrisoare oficială lui Klaus Iohannis, pentru a-i cere să participe la o dezbatere pentru turul al doilea al prezidențialelor:„Îl invit pe candidatul Klaus Iohannis la o dezbatere unu la unu, în care trebuie să vorbim în primul rând despre ce am realizat. Voi face și un demers oficial, îi voi trimite și o scrisoare. Azi-mâine trimit și scrisoarea, e normal să avem această confruntare, este o obligație pe care o avem față de români”.
Scrisoarea PSD pentru Iohannis poate fi citită AICI.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.