CIA făcuse, în 22 decembrie 1983, un raport despre perspectiva de înlăturare de la putere a dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, după cum arată documentul secretizat în aceste zile de cea mai cunoscută agenție de informații din lume.
Este vorba despre o analiză complexă, legată de puterea pe care o deținea Ceaușescu, dar și despre ce ar fi însemnat o „mișcare” împotriva sa, care ar fi venit ”cel mai probabil” din partea cercului său restrâns de putere, scrie g4media.ro.
„Dacă o mișcare împotriva lui Ceaușescu s-ar înfiripa, ar veni cel mai probabil de la indivizi din cercul său restrâns. Pentru a reuși, ar fi nevoie în mod sigur de sprijinul, dacă nu de conducerea, acelor indivizi care au responsabilitatea serviciilor de securitate și militare. Din cauza precauțiilor lui Ceaușescu, complotiștii ar trebui să lucreze în mare secret. Prin urmare, nu e imposibil să nu primim nici o avertizare, decât în cazul în care eforturile lor ar fi însoțite de o mare tulburare în țară”, se arată în documentul consultat de G4Media.
Mai mult decât atât, analiștii CIA conturaseră chiar și un scenariu post-Ceaușescu. După dărâmarea dictatorului, previzionau ei, cel mai probabil puterea ar fi fost preluată de o conducere colectivă, iar noii lideri ar fi creat o linie de discurs referitoare la dezvoltarea unui „climat politic mai uman”. Chiar și așa, ofițerii Agenției considerau că noua conducere nu prea s-ar fi îndepărat de principiile marxist-leniniste.
„Sovieticii vor încerca să se folosească de dificultățile României pentru a-l face pe Ceaușescu mai supus, dar este puțin probabil să își folosească pârghiile economice și politice limitate pentru a-l îndepărta pe Ceaușescu de la putere sau pentru a-i schimba politica externă. Răsturnarea lui Ceaușescu creează riscul destabilizării unei situații deja fragile; de asemenea este puțin probabil ca sovieticii să aibă agenți clandestini (sau mijloace) în interiorul României, pentru a face asta.
Succesorii lui Ceaușescu ar fi probabil mai puțin înclinați decât el să riște opoziția sovieticilor, printr-o prea mare apropiere de SUA. Ar opera sub aceleași realități geopolitice ca și Ceaușescu, fără însă a avea experiența lui de a trata cu Moscova și nici anvergura sa internațională. Preocupați să își întărească poziția domestică, cel mai probabil se vor simți mai vulnerabili la presiunile sovietice”, se mai arată în document.