Acțiune comună China-SUA pentru destructurarea unei rețele de traficanți: Nouă persoane condamnate la moarte cu suspendare

Acțiune comună China-SUA pentru destructurarea unei rețele de traficanți: Nouă persoane condamnate la moarte cu suspendare

Nouă persoane au fost condamnate joi în China pentru trafic cu fentanil, între care una a primit condamnare la moarte cu suspendare, un anunţ care ar trebui să-l încânte pe preşedintele Donald Trump, care acuză în mod constant Beijingul că are o atitudine laxă faţă de această problemă care face victime în Statele Unite, scrie AFP preluată de hotnews.ro.

Dosarul s-a impus în negocierile dintre cele două puteri în contextul războiului lor comercial. Preşedintele american a acuzat China că este cel mai mare producător mondial de această substanţă de sinteză.

Tribunalul popular intermediar din Xingtai (nord) a condamnat miercuri un traficant la moarte cu o suspendare a executării de doi ani – o sentinţă de obicei comutată în închisoare pe viaţă. Alte opt persoane au primit pedepse cu închisoarea de la şase luni la închisoare pe viaţă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`