De ce au ales minerii să închidă salinele și să protesteze pentru neacordarea voucherelor de vacanță exact când se schimba Guvernul. Explicațiile sindicaliștilor

De ce au ales minerii să închidă salinele și să protesteze pentru neacordarea voucherelor de vacanță exact când se schimba Guvernul. Explicațiile sindicaliștilor
Foto: captură Youtube

EXCLUSIV ONLINE // Sute de angajați de la salinele Praid, Târgul Ocna, Slănic Prahova și Dej protestează de două zile pentru că nu le sunt aprobate drepturile privind voucherele de vacanță. Minerii sunt nemulțumiți că membrii Consiliului de Administrație al Societății Naționale a Sării îi ignoră și s-au baricadat în saline pentru a-și arăta nemulțumirea. De asemenea salariile mici nu sunt motivante dar, deocamdată ei cer doar dreptul la aceste vouchere de vacanță bugetate de stat.

Momentul ales pentru protest este însă unul delicat, exact în timp ce Guvernul Dăncilă predă ștafeta către Guvernul Orban.

Problema este mai veche, aceea de neducere la îndeplinire a acelor sume bugetate pentru voucherele de vacanță. Protestul nu este al Federației, noi nu am făcut altceva decât să le aducem la cunoștință oamenilor în mod real despre situația actuală.

Protestele, din păcate, s-au declanșat ca urmare a nemulțumirii oamenilor și ca urmare a promisiunilor neonorate de către conducerea Societății și mai ales de către conducerea administrativă a Societății Naționale a Sării. Așa cum am sperat și până acum sperăm ca factorii de decizie mai sus de Consiliul de Administrație, unde în Consiliul de Administrație nu fac decât să ne trateze de sus și să trateze lucrurile într-un mod neserios față de resursa umană din societate, noi sperăm din partea ministerului și chiar din partea Guvernului în sine să ne ajute să se pună în practică aceste vouchere. Este o societate profitabilă SNS-ul, salariile nu sunt foarte mari, această bugetare a fost conform legii, erau toate argumentele pentru a se implementa„, a declarat pentru B1.ro Dumitru Jianu, președintele Federației Naționale Sindicală ”Salroca”.

Liderii sindicali spun că au trimis adrese și către premier și către ministrul Economiei, după discuțiile eșuate cu reprezentanții societății.

Protestele au început încă de luni, la Salina Dej și de marți la alte sucursale. Oamenii ne-au chemat încă de duminică la București, nu s-a rezolvat nimic. Noi cerem doar să fim tratați într-un mod normal, toată activitatea societății este pe umerii oamenilor din sucursală, noi cerem ca lucrurile să se deruleze normal, să fie o conducere care să aibe inclusiv respectul față de oameni” a completat Dumitru Jianu.

Minerii spun că așteaptă voucherele de vacanță în valoare de 1450 de lei sau 2080 de lei din luna august.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`