Dacă lumea crede că eu dau comandă la tot ce mişcă şi eu conduc intervenţiile, înseamnă că nu ştie ce se întâmplă în ţară, a susținut Raed Arafat. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a răspuns sâmbătă unor comentarii ale fostului premier Dacian Cioloş, legat de intervenţia de la clubul Colectiv.
„Domnul Cioloş a spus ca l-aş fi înşelat că nu am spus nimic despre film. În primul rând eu am explicat foarte clar că acest film nu l-am văzut, nu l-am avut, deci nu aveam cum să îl ascund. Şi chiar şi dacă îl vedeam, nu ştiam că trebuie să urc cu filmul la nivelul primului ministru. Erau foarte multe materiale video în perioada respectivă cu ce s-a întâmplat acolo. Am văzut că dânsul spune că un Departament nu trebuie să ţină de un om. Sunt de acord, dar acest om are nevoie de sprijin pentru a putea consolida poziţia departamentului. Dânsul comentează că un astfel de departament, atunci când funcţionează sub comanda omului suprem, are o problemă. Departamentul nu funcţionează sub comanda omului suprem. Dacă lumea crede, dacă dânsul crede că eu dau comandă la tot ce mişcă şi eu conduc intervenţiile şi coordonez intervenţiile, tot ce se întâmplă în ţară, din acest departament, înseamnă că lumea nu ştie ce se întâmplă în ţară. Sunt mii de intervenţii pe zi, sunt sute de acţiuni în care sunt implicaţi pompierii, ambulanţa. Totul e reglementat prin lege”, a declarat Raed Arafat.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Șeful DSU a mai spus că, în pofita celor afirmate de Cioloș, în cazul unor intervenţii complexe este nevoie de un comandant care să coordoneze totul, iar existența unui protocol nu e suficientă: „Dânsul (Dacian Cioloş) mai spune că a văzut servicii de intervenţie care funcţionează şnur doar pe baza protocolului pe care îl învaţă fiecare pe de rost şi ştie ce are de făcut, fără să fie un şef. Acest lucru nu va merge niciodată când aveţi un dezastru. Ca la armată, ca peste tot, este nevoie de comandă unică, e nevoie de cineva să coordoneze”.
Raed Arafat a explicat și de ce nu a fost activat Mecanismul de Protecție Civilă Europeană în cazul tragediei de la Colectiv. (Detalii AICI)