Eugen Tomac contestă cifrele publicate de USR: ”Avem parte de o campanie electorală cu o inflație de sondaje neasumate, prezentate pe surse cu scopul de a manipula”

Eugen Tomac contestă cifrele publicate de USR: ”Avem parte de o campanie electorală cu o inflație de sondaje neasumate, prezentate pe surse cu scopul de a manipula”
Foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Liderul PMP, Eugen Tomac, contestă un studiu prezentat de USR în care Dan Barna este cotat cu 18% în intențiile de vot la alegerile prezidențiale. Tomac a venit cu alte cifre potrivit carora Theodor Paleologu ar fi mult mai aproape de Barna.

Într-o postare pe Facebook, șeful PMP constată că asistăm la o campanie electorală ”atipică, fără dezbateri, fără programe prezidențiale prezentate, (…) dar cu o inflație de sondaje neasumate”.

Liderul PMP a făcut, astfel, aluzie la sondajul realizat de USR și care a apărut în presă pe surse la sfârșitul săptămânii trecute. În cercetarea cu pricina, Dan Barna are 18,5%, fiind în scădere cu un procent față de luna trecută, la fel și Klaus Iohannis, care ar avea 39%, față de 40,5%. Viorica Dăncilă ar fi în creștere, ajungând la 23,4%, iar Theodor Paleologu ar obține mai puține voturi decât Kelemen Hunor, doar 3,8% față de 3,9%

În acest context, Eugen Tomac a venit cu propriile cifre. Potrivit acestuia, singurul candidat aflat pe un trend crescator ar fi Theodor Paleologu, prezidențiabilul PMP.

Redăm, mai jos, postarea integrală a lui Eugen Tomac:

Avem parte de o campanie electorală atipică, fără dezbateri, fără programe prezidențiale prezentate, dar cu atacuri murdare la adresa candidaților integri și cu o inflație de sondaje neasumate, prezentate pe surse sau asumate parțial de diferite entități cu scopul de a manipula.

Ultima dezinformare grosolană vine din partea celor care se prezintă drept oameni care fac altfel de politica și în încercarea de a-și liniști susținătorii au strecurat în presa un presupus sondaj prin care deformează în stil PSD.

Este păcat ca aceste practici ticăloase se lipesc și de cei care au venit cu mesajul “noi suntem altfel și nu vă mințim”. Îi provoc pe cei din USR-PLUS, azi la 30 de ani de la revoluție, să publice integral sondajul “scăpat” în presă, din care rezultă că Dan Barna are peste 18%, iar Theodor Paleologu are o intenție de vot mai mică decât Hunor.

În numele adevărului, demonstrați-le alegătorilor dumneavoastră că nu mințiți și că sunteți ceea ce pretindeți, niște oameni noi și cinstiți în politică.

Vă promit că și eu voi publica un sondaj cu toate datele, din care să rezulte că cifrele prezentate aici au în spate o cercetare sociologică solidă și profesionistă.

Poza zilei în materie de sondaje arată așa:

Klaus Iohannis – 40 %
Viorica Dăncilă – 19 %
Dan Barna – 13%
Theodor Paleologu – 8 %
Mircea Diaconu – 7 %
Kelemen Hunor – 4 %
Alexandru Cumpănașu – 3 %
Alții – 1,5%

Singurul candidat aflat pe trend de creștere este Theodor Paleologu, toți ceilalți și-au atins limitele în susținerea populației, de aici și explicația că nimeni nu își dorește o dezbatere cu cel mai bun candidat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:43 - Diana Mardarovici (PNL): Cred că declarațiile lui Toni Greblă și modul în care, în ultima vreme, a ales să comunice au ridicat niște semne de întrebare și au decredibilizat instituția. Ar fi bine să-și dea demisia! (VIDEO)
19:34 - Cristian Tudor Popescu explică de ce USR nu va intra la guvernare: „Așa și-au făcut socoteala. Nu intrăm, ca să nu luăm toată mizeria care urmează acum”
19:29 - Alec Baldwin spune că vrea să dezvăluie „ceea ce s-a întâmplat cu adevărat” pe platourile de filmare de la Rust
19:25 - Dan Capatos, despre întâlnirile cu Călin Georgescu. Ce crede prezentatorul TV despre candidatul independent
19:13 - Surse: Patriarhul Daniel ar fi declanșat un audit atât la unitățile Bisericii Ortodoxe Române din țară, cât și din străinătate, cu privire la contracte, cheltuieli, angajări și promovări în funcții de către șefii din BOR
19:01 - Patronul echipei Rapid, Dan Șucu, e noul acționar majoritar al italienilor de la Genoa: A plătit peste 45 de milioane de euro
18:57 - Radu Miruță (USR), despre solicitarea demisiei lui Klaus Iohannis: „E o chestiune de bun simț”
18:53 - Accident rutier soldat cu șase victime, în Piatra-Neamț. Trei persoane au rămas încarcerate
18:45 - Cazul băiatului de 16 ani mort la spitalul din Târgu Jiu: Chirurgul care a refuzat să-l opereze nu a trecut în fişă starea pacientului şi nu i-a informat pe medicii de gardă
18:44 - Klaus Iohannis, întrebat care e poziția României în scenariul trimiterii de trupe în Ucraina: “Nu s-a discutat cu mine. Nu cred că este o soluție grozavă să se discute aceste spețe complicate pe grupulețe”